ALBASAT
Societate

Energocom a returnat 35 de milioane de euro din împrumutul luat de la BERD

SA Energocom a returnat 35 de milioane de euro din prima tranșă a împrumutului luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare anul trecut, sumă pe care avea obligația s-o ramburseze până pe 1 mai. Închiderea primei tranșe de 100 de milioane de euro este prevăzută la 1 iulie, transmite IPN.

Împrumutul din cadrul Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale” a fost utilizat în perioada 17 octombrie 2022-10 ianuarie 2023 pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și creării stocurilor strategice. Aceste procurări au fost prevăzute pentru a preveni situații de urgență în contextul în care toată Europa se pregătea de scenariul sumbru al sistării gazelor de către concernul rus „Gazprom”.

Au fost achiziționate peste 300 de milioane de metri cubi de gaze, în cadrul a 130 de runde de licitații conform regulilor BERD, cu participarea observatorilor din partea instituțiilor de drept.

Creditul este de tip revolving, pentru o perioadă de trei ani.

Related posts

Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova: „Tineriisunt cei care pot face schimbarea și sunt forța motrice îndezvoltarea societății”

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 19.04.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Усатого объявили в международный розыск в обход центрального офиса Интерпола

Albasat

Leave a Comment