Produsele petroliere importate pe cale rutieră, feroviară și navală vor putea fi introduse în țară prin mai multe puncte de trecere a frontierei. Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect în acest sens la inițiativa Ministerului Finanțelor, transmite IPN.
Se va permite introducerea produselor petroliere prin punctele de trecere a frontierei: Giurgiulești-Galați, Cahul-Oancea, Sculeni-Sculeni, Mirnoe-Tabaki, Vulcănești-Vinogradovka și Giurgiulești-Reni (pe cale rutieră), Basarabeasca – Serpniovo-1 (pe cale feroviară) și Giurgiulești-Port (pe cale navală).
Actualmente, se permite importul produselor petroliere pe cale ferată prin punctele de trecere la introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova: Ocnița, Cuciurgan, Etulia, Giurgiulești și Ungheni, iar prin intermediul mijloacelor de transport auto – doar prin punctele de trecere a frontierei Leuşeni–Albiţa, Tudora–Starokazacie, Otaci–Moghiliov–Podolski şi Pervomaisk–Cuciurgan.
- UE extinde lista persoanelor și entităților vizate de sancțiunile impuse Rusiei
- Șase persoane, inclusiv Irina Vlah, sancționate de UE pentru destabilizarea Moldovei
- Regatul Unit interzice din 2027 accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale
- La Nisporeni a fost comemorat Mihai Eminescu, la 137 de ani de la trecerea sa în eternitate
- Peste 20 de persoane, premiate de Ziua mondială a donatorului de sânge

