Angajatul unei companii, responsabil de supravegherea tehnică a lucrărilor de reconstrucție la Centrul de Excelență în Transporturi, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, mita era estorcată pentru facilitarea semnării actului de recepție finală și reprezenta 10% din valoarea lucrărilor suplimentare de reconstrucție, transmite IPN.
Cauza penală a fost pornită în august 2017, în baza unui denunț. Atunci, inculpatul era consilierul administratorului companiei desemnate de către Ministerul Educației pentru supravegherea tehnică a lucrărilor de reconstrucție la Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău.
În perioada iunie-august 2017, bărbatul a primit de la administratorul companiei responsabile de efectuarea lucrărilor de reconstrucție bunuri și servicii în valoare de aproximativ 38 000 lei și suma de 2000 de euro, în două tranșe. Inculpatul a fost reținut în momentul în care primea a doua tranșă de 1000 de euro.
În cadrul urmăririi penale, care a durat trei luni, inculpatul a recunoscut fapta și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Totuși, în timpul procesului de judecată, a refuzat să-și mențină declarațiile și a solicitat examinarea cauzei în procedura generală.
Recent Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat de comiterea infracțiunii de luare de mită și l-a condamnat la patru ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.
Din contul inculpatului a fost confiscată suma de 37 219,97 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor obținute ilegal, și echivalentul sumei de 2 000 euro cu titlu de mijloace bănești primite în cadrul efectuării măsurii speciale de investigație.
Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.
- ANSA îndeamnă cetățenii să nu facă risipă alimentară de sărbători
- 30 de zile de arest pentru șeful direcției mobilitate urbană a Chișinăului
- Salariile pedagogilor vor fi majorate. Creșteri mai mari pentru profesorii cu grad didactic
- Prevederi noi privind gestionarea fondurilor și intervențiilor în agricultură
- Limba română trebuie să fie limbă de comunicare interetnică în Moldova, director ARI