ALBASAT
Actualitate Societate

Agricultorii solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare

Asociația Obștească „Forța Fermierilor” solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenționare ori să prioritizeze plata subvențiilor pentru fermierii micro, mici și mijlocii. Asociația este îngrijorată că o mare parte din agricultori vor rămâne fără subvenții pentru cererile depuse în anul 2023 în contextul în care o mare parte din subvenții au fost deja debursate, iar ce rămâne nu ajunge pentru a acoperi suma totală pentru cererile pentru subvenționarea post-investițională, transmite IPN.

Conform bugetului pentru anul 2024, în fondul de subvenționare sunt prevăzuți 1600 milioane lei, iar potrivit datelor publicate de AIPA pe 3 iunie, 68,44% din mijloace au fost debursate, iar diferența rămasă, de 470de milioane lei, nu acoperă suma pentru cererile depuse la subvenționarea post-investițională. Deficitul este de minimum 230 de milioane lei, precizează „Forța Fermierilor”.

Potrivit asociației, fără majorarea bugetului, sistemul de subvenționare și cel agricol poate să ajungă la colaps. Fermierii micro, mici și mijlocii sunt în pragul falimentului rezultat din evenimentele ultimilor ani (seceta, război, inflație, scumpirea de capital, etc..) și așteaptă subvențiile ca un colac de salvare pentru investițiile efectuate.

Related posts

Klaus Iohannis a subliniat necesitatea sprijinului partenerilor pentru Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2021

Albasat

Maia Sandu pentru CNN: Ne dorim ca Moldova să fie parte lumii libere

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment