Nu doar odihna corespunzătoare, ci și o dietă corectă îți poate oferi energia de care ai nevoie. Există alimente care revitalizează în mod natural organismul și alungă stările de anxietate, dacă le introduci în meniul zilnic.
Fără categorie
Alimentele care revitalizează în mod natural organismul și alungă stările de anxietate
Conțin vitamine, minerale, fibre și multă apă. Alege un fruct proaspăt ca gustare între mese, ori de câte ori simți nevoia să ronțăi ceva. Controlezi astfel și pofta de dulce, care nu va mai fi la fel de accentuată. Și sucurile naturale sunt o opțiune gustoasă și sănătoasă. Ai grijă însă să le consumi imediat după preparare și să nu exagerezi cu cantitățile, pentru a nu adăuga un plus de calorii neodorite. Bananele în special îți oferă rapid o senzație de sațietate și te ajută să îți reîncarci bateriile.
Are proprietăți relaxante și te energizează când nu te-ai odihnit cum trebuie sau în perioadele solicitante. Bogați în fibre, vitamine și minerale, fulgii de ovăz pot fi introduși în meniul tău la micul dejun, simpli sau în combinație cu fructe și iaurt. Folosește făina de ovăz pentru deserturi sau înlocuiește laptele de origine animală cu lapte de ovăz, băutură vegetală care ajută la alungarea oboselii.
Considerată un aliment cu proprietăți medicinale, cacaua pură este diferită de ciocolata procesată din comerț. Proprietățile sale nutritive energizează organismul și întăresc sistemul imunitar. Combin-o cu miere, ulei de cocos sau adaug-o în deserturi ori în băuturi calde, servite în loc de cafea. Bogată în antioxidanți, asigură un tonus bun și ține la distanță stresul și gândurile negative. Substanțele active din boabele aromate de cacao eliberează endorfine, numite și hormonii fericirii.
Legume
Toate legumele sunt bune pentru sănătate, însă ardeiul gras și cel iute, spanacul, conopida și frunzele de năsturel alungă în mod special oboseala. Au o combinație ideală de vitamina C și acid folic, care activează sistemul vascular și energizează rapid organismul. Consumă-le ca atare, în salate sau ca garnitură pentru alte preparate. Poți să pregătești legumele și la abur, pentru a-și păstra proprietățile.
Știai că…
…spirulina, o microalgă de culoare verde-albăstruie, este considerată un superaliment, cu numeroase beneficii pentru sănătate? Crește nivelul de energie și combate anemia, ajutând la producerea de celule roșii în sânge. Menține nivelul zahărului din corp la parametrii normali și contribuie la eliminarea toxinelor. Reglează deficiențele de vitamine și revitalizează în mod natural organismul. Se consumă sub formă de pulbere, diluată în apă sau lapte ori ca supliment, sub formă de capsule.
Ideale ca gustare între mese sau la micul dejun, fructele și semințele oleaginoase îți dau energia de care ai nevoie pe parcursul zilei și țin oboseala la distanță. Stimulează sistemul imunitar, ajută la îmbunătățirea memoriei și la creșterea puterii de concentrare. Mențin sănătatea sistemului nervos și îți dau o stare de spirit bună. Adaugă în dieta ta alimente precum semințele de floarea-soarelui, semințe de susan sau dovleac, nuci, alune și migdale, însă în cantități moderate, pentru că au un conținut caloric destul de ridicat.
Datorită conținutului de teină, substanță care stimulează sistemul nervos, ceaiul verde este un energizant eficient, care mărește capacitatea intelectuală și puterea de concentrare, fiind un înlocuitor ideal al cafelei. Sursă importantă de antioxidanți, previne îmbătrânirea prematură și favorizează arderea caloriilor. Reglează metabolismul, crește imunitatea și este indicat în perioadele solicitante. Consumă ceaiul verde doar în prima parte a zilei, pentru a nu-ți perturba somnul.