ALBASAT
Actualitate

Amenzi pentru cei care aprind iarba uscată pe câmp

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să evite aprinderea vegetației întrucât, în condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, aceste focare se pot răspândi cu repeziciune, transmite IPN.

Numai pe parcursul ultimei zile și nopți, zece hectare de iarbă au ars la periferia orașului Ungheni, iar trei hectare de vegetație au fost stinse de salvatori la intrarea în raionul Strășeni. De intervenția pompierilor a fost nevoie și pe șoseaua de centură din orașul Cahul, unde două hectare de iarbă erau cuprinse de flăcări.

Victor Dumneanu, șef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat, a declarat că arderea ierbii uscate distruge stratul fertil al solului și poluează aerul.

Pentru arderea deșeurilor menajere și de altă natură, legislația prevede amendă de la 20 la 40 de unități convenționale pentru persoane fizice și de la 200 la 300 de unități convenționale pentru persoanele juridice.

Persoanele care urmăresc cazuri de aprindere a vegetației sunt îndemnate să apeleze inspecțiile de urgență teritoriale, iar dacă se ajunge la incendii – să sune la numărul unic de apel: 112.

De la începutul primăverii, pompierii au intervenit la stingerea a peste 500 de hectare de vegetație care ardea.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Orașul Nisporeni va găzdui „Turneul internațional de lupte libere”

AlbasatTV, Nisporeni

Doi locuitori ai capitalei acuză că au fost deposedați abuziv de un apartament

AlbasatTV, Nisporeni

Mesajul președintei Maia Sandu în ajun de Summitul EPC: „Bun venit, Europa, la noi acasă!”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment