Antibioticele pentru tratarea animalelor vor fi eliberate doar în baza prescripției veterinare. Fermele de animale vor achiziționa medicamente de uz veterinar cu efect antimicrobian doar în baza comenzii semnate de medicul veterinar cu drept de exercitare a profesiei de medic veterinar, angajat sau contractat pentru prestarea serviciilor de asistență veterinară. Respectarea restricțiilor impuse va fi controlată de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
Solicitat de IPN, Victor Pîslaru, şeful Direcţiei control medicamente de uz veterinar și hrană pentru animale ANSA, a menționat că, atunci când antibioticile sunt utilizate necontrolat, apar riscuri ce țin de generarea fenomenului de rezistență antimicrobiană. Și nu mai sunt de ajutor nici pentru oameni, nici pentru animale.
Ordinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor cu privire la restricționarea utilizării substanțelor antimicrobiene la animale în scopul combaterii rezistenței antimicrobiene a intrat în vigoare pe 13 septembrie.
previous post
next post