ALBASAT
Societate

Arestat după ce a mințit că are coronavirus pe Facebook. „Experimentul social” pentru care un tânăr ar putea ajunge la închisoare

Un tânăr din Texas s-a gândit să facă ceea ce el a numit un „experiment social” pe Facebook. El a postat pe rețeaua socială că a fost confirmat cu coronavirus și a inventat detalii despre o mutație a virusului, relatează BBC.

Michael Lane Brandin a știut că postarea sa de pe Facebook va produce agitație. Ce nu a realizat, însă, este că urma să fie arestat, să își piardă locul de muncă și că va fi judecat cu posibilitatea de a ajunge în spatele gratiilor.

Într-o după-amiază de martie, Brandin s-a hotărât să facă un „experiment social”. Tânărul a publicat pe Facebook o postare în care anunța că a fost testat pozitiv pentru coronavirus. A scris și că doctorii i-au comunicat că virusul ar fi transmisibil și pe calea aerului și că este mult mai infecțios decât anterior. Toate acestea erau niște invenții.

El spune că scopul era acela de demonstra că „nu te poți încrede în toate informațiile pe care le găsești pe internet“. Pe Facebook, postarea sa a primit mesaje empatice și șocate. „Am primit multe reacții, prietenii m-au întrebat dacă sunt bine, așa că le-am spus că totul este o invenție”.

În timp ce încerca să le spună adevărul prietenilor săi, lucrurile deveneau din ce în ce mai serioase în mediul offline. Informațiile false s-au răspândit rapid peste tot în Tyler County, Texas, locul în care locuia.

O mulțime de persoane panicate au sunat la spitalele din zonă pentru a întreba dacă informația conform căreia virusul se transmite și prin aer este adevărată și cum se pot proteja. Poliția din comitat l-a contactat pe Brandin și i-a cerut să își modifice postarea, însă lucrurile scăpaseră deja de sub control.

Brandin, acuzat de alarmă falsă, s-a predat poliției, ulterior. A fost eliberat pe cauțiune, însă procesul său urmează să înceapă, iar el ar putea chiar să ajungă în spatele gratiilor.

„Am vrut să dovedesc că este important ca oamenii să fie educați și să cerceteze pe cont propriu înainte să asume că tot ce citesc online sau ce aud de la alții este adevărat. Din cauza unei postări pe Facebook mi-am pierdut locul de muncă, asigurarea medicală, și nu am mai putut să încep programul masteral la care mă înscrisesem, iar acum familia trebuie să mă ajute financiar”, a spus Brandin.

Related posts

Ritmul de vaccinare contra COVID-19 stagnează, secretar de stat

Albasat

Agricultorii vor putea accesa credite de 500 de mii de lei cu o garanție de 90% din partea statului

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 17.06.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment