Persoanele fizice au dreptul scoată sau să introducă pe teritoriul Republicii Moldova bijuterii din metale și pietre prețioase până la cinci unități, indiferent de valoarea lor, fără achitarea drepturilor de import. Condiția este ca bijuteriile menționate să nu fie omogene. De asemenea, în țară pot fi aduse obiecte din metale și pietre prețioase care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, cu condiția achitării drepturilor de import și declarării acestora. Cu precizări în acest sens vine Serviciul Vamal în contextul în care tentativele de a transporta articole din metale prețioase în mod ilicit sunt tot mai frecvente, transmite IPN.
De asemenea, persoanele fizice au dreptul să scoată din țară obiecte din metale și pietre prețioase produse de agenții economici autorizați a căror valoare în vamă nu depășește suma de 10 mii de euro și care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție. Condiția este să fie achitate drepturilor de export și ca acestea să fie declarate. Dacă aceste obiecte depășesc suma de 10 mii de euro, în Vamă fi nevoie să fie prezentată o autorizație eliberată de Ministerul Finanțelor și Ministerul Culturii, prin care se confirmă costul lor și faptul că obiectele respective nu prezintă valoare culturală.
Totodată, pot fi scoase din țară obiecte din metale și pietre prețioase (inclusiv și cele expediate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale sau bagajelor neînsoțite), produse de agenții economici autorizați și destinate activității comerciale sau de producție, a căror valoare este mai mare de 100 de mii de euro, cu condiția respectării măsurilor de politică economică, achitării drepturilor de export și declarării în modul stabilit.
De la începutul anului curent, funcționarii vamali au contracarat 17 tentative de transportare ilicită a articolelor din metale prețioase.
- Valeriu Lungu, Direcția Învățământ Nisporeni:„Să ne debarasăm de prejudecăți și să oferim fiecărui copil șansa la educație”
- Ministrul educației: „Vom aborda deschis problema plăților informale și integritatea academică”
- Top umpluturi pentru colțunași pe care le va îndrăgi întreaga familie
- LIVE din sala Consiliului orășenesc Nisporeni – aleșii locali dezbat proiecte de interes public
- Nicu Popescu renunță la mandatul de deputat pentru funcția de emisar în afaceri europene

