Automobilele cu volanul amplasat pe partea dreaptă vor putea să circule pe drumurile publice ale țării și seara. Un amendament în acest sens a fost adoptat de Parlament, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, precizează deputatul Radu Marian.
Astfel, Moldova preia practica altor țări europene care permit circulația unor astfel de autovehicule cu condiția că proprietarul va executa modificările tehnice pentru garantarea siguranței celorlalți participanți la traficul rutier. Este vorba despre adaptarea asimetrică a farurilor sau folosirea unor abțibilduri speciale care se vor aplica direct pe farurile automobilului, transmite IPN.
„Prin stabilirea cadrului normativ național în corespundere cu cadrul de reglementare european, vom asigura dreptul cetățenilor de a circula liber și de a veni mai des acasă la cei dragi”, a scris Radu Marian. MAI are la dispoziție o lună pentru a adopta regulamentul și cerințele tehnice.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

