Portal de știri
Diverse

Banii Partidului Șor sunt folosiți pentru a deturna regulile democrației, opinie

Vorbele sunt vorbe, dar faptele trebuie documentate. Astfel comentează reprezentanții guvernării acțiunile procurorilor și ofițerilor CNA de ieri, care au găsit pungi cu bani, destinate mituirii cetățenilor care participă la protestele Partidului politic Șor. Comentatorul politic Anatol Țăranu spune că protestele plătite au scopul de a deturna cursul european al Republicii Moldova, notează IPN.

Reprezentanții guvernării spun că, deși existau suspiciuni de mult timp că protestele Partidului Șor sunt plătite, oamenii legii au venit ieri cu confirmarea acestor presupuneri.

„Oamenii au înțeles că nu este vina guvernării că a apărut această criză, dar este vina Federației Ruse. Cei din Partidul Șor au văzut că cetățenii nu ies la proteste, pentru că au înțeles acest aspect și au încercat să organizeze proteste plătite. Și asta știa toată lumea. Vorbele sunt vorbe, dar trebuie să fie documentate aceste fapte, ceea ce au făcut organele de drept. Au fost documentați oamenii care luau sacoșe dintr-o parte și le duceau în cealaltă parte, în fiecare raion era o persoană responsabilă de mituirea oamenilor, asigurarea cheltuielilor de transport”, a spus deputatul PAS, Vasile Grădinaru în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, reprezentantul PACE, formațiune care s-a alăturat protestelor din centrul Chișinăului organizate de Partidul Șor, califică justiția drept selectivă și spune că oamenii legii trebuie să efectueze controale și în rândul guvernaților.

„Ies la protest partidele sau ies la protest oamenii? Atunci când guvernarea sărăcește 2,3 milioane de oameni, în PMAN trebuie să iasă toți. Sunt atât de multe zvonuri că de actuala guvernare sunt comise acte de corupție, dar câte controale au fost efectuate la guvernanți? Zero. Asta înseamnă că e justiție selectivă. Eu nu le iau apărarea, dacă sunt vinovați, să răspundă. Ar putea fi și situații că oamenii sunt plătiți, dacă e să credem imaginilor filmate, dar asta nu înseamnă că toți sunt plătiți”, a spus reprezentatul PACE, Denis Roșca.

Ieri ofițerii CNA au găsit zeci de pungi cu bani, care potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, urmau să fie distribuiți unor persoane terțe care le plăteau în numerar protestatarilor și le asigurau serviciile de transport.

„A fost concret documentat, CNA a lucrat, SIS, Procuratura, toți au lucrat în tandem și la final le-au arătat oamenilor. Noi toți aveam suspiciunea că Partidul Șor era finanțat ilegal, dar toate formațiunile politice trebuie să aibă aceleași reguli de joc”, a spus președintele Mișcării Profesioniștilor Speranța-Надежда, Andrei Donică.

„Organele de drept și-au făcut datoria, au venit cu probe și au demonstrat că politicul moldovenesc este unul corupt. Eu personal cred că banii vin din corupție, sunt bani furați de la cetățeni. Sunt ferm convins că acești bani nu sunt trudiți și acești bani sunt folosiți pentru a deturna regulile democrației”, a spus comentatorul politic, Anatol Țăranu.

Tot ieri oamenii legii au declarat că au ridicat suma de 3,5 milioane de lei, bani care ar fi fost destinați mituirii protestatarilor și asigurării cheltuielilor logistice ale Partidului politic Șor. 8 persoane au fost reținute.

Related posts

Oleg Tofilat: Ne propunem să cumpărăm din Polonia o mie de vagoane cerealiere

AlbasatTV, Nisporeni

Iulian Groza: Moldova are o relație clară și structurată cu UE

AlbasatTV, Nisporeni

Spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne închis pe perioada stării de urgență

Albasat

Leave a Comment