Portal de știri
Nisporeni Sanatate

Centrul raional de tineret Nisporeni a fost accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

În ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată pe 3 decembrie, Fondul ONU pentru Populație vine cu o veste bună pentru tinerii din raionul Nisporeni. Centrul raional de tineret, activ la nivel local din anul 2018, a lansat accesibilizarea instiuției pentru tinerii cu dizabilități, după ce a fost renovat și adaptat la standarde internaționale.

Centrul de tineret a fost amenajat cu rampe de acces pentru persoanele cu deficienţe locomotorii, au fost instalate benzi tactile exterioare și interioare, semnalizatoare sonore, precum și un grup sanitar accesibil.

În total, peste jumătate de milion de lei au fost investiți pentru accesibilizarea instituției cu scopul de a spori incluziunea tinerilor în programele de tineret desfășurate la nivel local.

În deschiderea evenimentului, Vasile Mărcuța, președintele Consiliului raional Nisporeni a menționat: ”Toţi tinerii din comunitatea noastră vor putea participa la activităţile care sunt desfăşurate la Centrul de tineret, vor putea să se implice activ în dezvoltarea comunităţii, inclusiv prin dezvoltarea personală. Vreau să mulţumesc donatorilor noştri, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. În urma acestui proiect vom deveni mai vizitați, mai accesibili”.

Lucrările de reconstrucție au fost realizate cu suportul Fondului comun al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Biroului de cooperare al Elveției (Swiss Cooperation in Moldova) și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație – UNFPA Moldova.

Prezent la eveniment, Sergiu Gurin, Secretarul de Stat pe domeniul tineret și sport, Ministerul Educației și Cercetării, a menționat importanța infrastructurii incluzive dedicate dezvoltării tinerilor: ”Ministerul Educației și Cercetării apreciază suportul partenerilor de dezvoltare a sectorului de tineret. Sunt sigur că tinerii de la Nisporeni vor reuși mai multe având la dispoziție o infrastructură incluzivă, ce va permite organizarea activităților de implicare a tuturor tinerilor din raion”, a adăugat oficialul.

În 2022, în total 5 Centre de tineret din țară au devenit accesibile pentru toți tinerii, inclusiv și pentru tinerii cu dizabiltăți, pentru ca nici o fată și nici un băiat să nu fie exclus, toți să aibă posibilitatea de participare în programele oferite de Centrele de tineret. ”Ne bucurăm să împărțim cu voi această realizare în cadrul Fondului comun menită să ofere oportunități de dezvoltare non-formală pentru mai mulți tineri din comunitate, indiferent de provocările cu care se confruntă. Credem în puterea activității incluzive pentru tineret, a comunicării de la egal la egal, a sprijinului, a toleranței și a empatiei. Centrele de tineret au un rol central în promovarea acestor valori cu sprijinul și implicarea dumneavoastră”, a conchis Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova, în adresarea sa către tinerii din Nisporeni.

Pe lângă Centrul de tineret Nisporeni, de reconstrucții au avut parte și Centrul de tineret Bălți, Soroca, Orhei și Criuleni, investițiile totale fiind de aproape 4 milioane de lei.

”Recunoaștem și apreciem foarte mult angajamentul autorităților publice locale în sprijinirea tinerilor. Guvernul Elveției investește continuu în asigurarea unui mediu fructuos la nivel local, astfel încât fiecare fată sau băiat să-și poată împlini potențialul chiar în comunitatea lor”, a declarat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare a Elveției în cadrul vizitei la Centrul raional de tineret Nisporeni.

Tinerii au organizat un atelier practic în care au reflectat modul în care sunt implicați semenii lor în mobilizarea comunitară și suportul lor la dezvoltarea raionului, prin activități non-formale la Centrul de tineret, unde pot să-și ocupe timpul liber în mod util.

Related posts

Tarife mai mari la apă și canalizare, la Nisporeni

Albasat

Nisporeni: Evoluția situației epidemiologice. Date prezentate de CSP Ungheni

AlbasatTV, Nisporeni

Crăciunul pe rit vechi. De ce o parte din nisporeneni sărbătoresc în ianuarie Crăciunul

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment