Sute de oameni au stat la coadă la un spital din Yiwu, oraș în estul Chinei, pentru a primi o doză de vaccin experimental împotriva coronavirus, care încă nu a trecut prin toate testele. Voluntarii plătesc echivalentul a 50 de euro pentru a fi vaccinați.
Oamenii s-au aliniat în faţa centrul de sănătate comunitar din Yiwu cu câteva ore înainte ca acesta să se deschidă, după ce medicii au spus că vaccinul va fi pus la dispoziţie pentru echivalentul a 50 de euro pentru cei care îl doresc, scrie Mediafax, preluând BBC.
Voluntarii au fost obligaţi să semneze o declaraţie prin care își asumă responsabilitatea pentru posibilele efecte secundare înainte de a primi o doză din vaccinul încă neaprobat, CoronaVac, dezvoltat de compania de stat Sinovac Biotech. Ei vor primi a doua doză peste 28 de zile.
Stocul de vaccin experimental s-a epuizat în decurs de două ore şi jumătate.
China îşi imunizează lucrătorii din primele linii ale luptei împotriva coronavirusului în cadrul unui program de urgenţă din iulie, dar aceasta este prima dată când pune vaccinul la dispoziţia publicului larg. Măsura vine după ce Beijingul a declarat că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi lansat în trei săptămâni.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie