Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru două episoade de viol și o tentativă de viol a fiicei biologice minore. Acesta își va executa pedeapsa în penitenciar de tip închis. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hâncești, sediul Central, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, inculpatul, pe perioada anilor 2016 – 2023, aflându-se la domiciliul său, aflat într-un sat din zona de centru a țării, știind că fiica sa biologică nu a atins vârsta de 14 ani, a întreținut cu ea mai multe rapoarte sexuale neconsimțite.
Tot el, în anul 2019, în aceleași circumstanțe, a încercat să întrețină cu fiica sa de mai multe ori acte sexuale neconsimțite, însă, din cauza rezistenței copilei nu și-a dus până la capăt intenția.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice
- Cupa Primarului la Fotbal 2026, în plină desfășurare la Nisporeni. Zece echipe luptă astăzi pentru trofeu

