Fenomenul corupției reprezintă o amenințare directă la adresa democrației și securității naționale. La ședința Platformei Anticorupție, organizată la Ministerul Justiției, prim-ministrul Dorin Recean susține că a declarat că instituțiile responsabile de combaterea corupției trebuie să acționeze cât mai eficient, în beneficiul tuturor cetățenilor, transmite IPN.
Șeful Guvernului a precizat că, în calea de integrare europeană a Republicii Moldova, combaterea corupției și asigurarea independenței și integrității sectorului justiției este o prioritate. „Corupția este o amenințare directă la adresa democrației și securității noastre naționale. Vedem asta și prin activitatea grupărilor corupte, care încearcă să oprească eforturile noastre de a reforma justiția și de a-i trage la răspundere pe cei care au furat țara. Sarcina noastră este să ne consolidăm eforturile pentru ca legea să se aplice egal pentru toți”, a declarat Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.
Platforma Anticorupție este un organ consultativ în domeniul anticorupție și al celor conexe corupției, creat pe lângă Ministerul Justiției.
- Sport, familie și distracție la Nisporeni! Festivalul „Sport prin Generații” te așteaptă la Parcul „La Moară”
- Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia

