13 cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate astăzi în raionul Nisporeni.
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Nisporeni a ajuns la 1414, de la începutul pandemiei, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
În total, în R.Moldova, în ultimele 24 ore au fost confirmate alte 683 cazuri noi de infectare cu COVID-19.
Din numărul total de cazuri, 8 cazuri sunt de import (5-Marea Britanie, 2-România, 1-Germania).
Numărul total teste efectuate – 2692, dintre care 2493 primare și 199 repetate.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 158 309.
Din numărul total de cazuri, 44 sunt lucrători medicali: medici-6, asistenți medicali-26, personal auxiliar-12.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 2170 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 242 în stare extrem de gravă (48 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 568 persoane au fost vindecate. În total, 148 432 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 3326 persoane, iar 15 975 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, MSMPS anunță înregistrarea a 17 decese provocate de COVID-19. Bilanțul deceselor a ajuns la 3413.