Actualitate

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie

Creştinii ortodocşi care respectă calendarul bisericesc vechi îl sărbătoresc astăzi, 2 august, pe Sfântul Proroc Ilie. Sfântul Ilie este cunoscut ca un mare făcător de minuni, aducător de ploi în vreme de secetă, ajutor în sfințirea caselor și ocrotitor al recoltelor. În această zi oamenii obişnuiesc să meargă la biserică, unde sfinţesc prima roadă din an, transmite IPN.

Parohului Bisericii „Sfântul Dumitru”, Pavel Borşevschi, a declarat pentru IPN că în această zi sunt binevenite faptele de milostenie. Toate bunătățile care le aduc creștinii la biserică trebuie să fie împărțite neapărat nevoiașilor. „Să ne învățăm să vedem în aproapele nostru pe cel mai „mic” din biserică, dar cel mai important pentru tine, cel pe care cu părere de rău îl treci cu vederea, dar care are nevoie de tine”, spune Pavel Borșevschi.

În Moldova, dar și Grecia, creștinii se adresează Prorocului Ilie ca mijlocitor către Dumnezeu atunci când nu plouă. Creștinii ies cu steaguri și cruci pe dealuri și se roagă până seara Prorocului Iliei și Dumnezeului de ploaie.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Unul dintre obiceiurile populare în această zi este de a mânca miere cu castraveți. Parohul spune că mierea ajunge în această perioadă la cea mai favorabilă stare a ei, dulce și plină de mireasmă. La fel și castraveții.

Parohului Bisericii „Sfântul Dumitru” spune că dacă creștinii ar merge la biserică în această zi, atunci ei ar face tot ce-ar trebui să facă în această zi. „La biserică este întâlnirea cu Sfântul Ilie, la biserică este întâlnirea cu Hristos, aici se deschid cerurile și de aici luăm toate cele mai bune care mai apoi le ducem pe la casele noastre”, spune el.

Sfântul Prooroc Ilie completează lista celor şaisprezece profeţi ai Vechiului Testament. Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Este considerat în popor ca aducător de ploi, după ce prin rugăciune a salvat poporul din Israel de la moarte, când oamenii au fost pedepsiţi de Dumnezeu cu trei ani şi jumătate de secetă. Se mai spune că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Se scumpesc țigaretele

IMPOZITUL PE AVERE: Unde se poate de verificat dacă este corect întocmit avizul de plată?

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 11.10.2017

Leave a Comment