ALBASAT
Societate

Cutremur cu magnitudinea 5 pe insula grecească Evia. Într-o singură zi acolo s-au produs patru seisme

Un cutremur cu magnitudinea 5 a fost înregistrat marţi seară pe insula grecească Evia, la 56 km nord-est de Atena, potrivit Observatorului geodinamic din Atena.

Potrivit presei locale, deocamdată nu au fost raportate nici pagube materiale, nici răniţi. Cutremurul produs la est de insula Evia şi la o adâncime de 9 km, a avut loc la orele 20.06 GMT, potrivit aceleiaşi surse.

A fost resimţită în special pe insulă şi în Attica, zona metropolitană a Atenei, potrivit presei locale. Acesta este al patrulea şi cel mai puternic cutremur care a avut loc marţi şi înregistrat cu acelaşi epicentru în Evia: primul cutremur de 4,8 a fost înregistrat la 04.32 GMT, urmat de alte două de 4,1 şi, respectiv, 4,2 aproape o oră mai târziu (05.23 şi 05.24 GMT), scrie Agerpres.

Related posts

Statul va împrumuta 98 mln euro pentru reabilitarea drumurilor regionale

AlbasatTV, Nisporeni

Activiști insistă pe aplicarea Regulamentului privind întreținerea animalelor în Chişinău

AlbasatTV, Nisporeni

Halterofilul nisporenean Marin Robu a devenit campion european Under 23

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment