De luni începe transferarea plăților bănești din suma de 200 de milioane de lei alocată pentru subvenționarea agricultorilor. De plăți vor beneficia în jur de 2400 de agricultori micro și mici care au prelucrat terenuri pe o suprafață nu mai mare de 1500 de hectare. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Vladimir Bolea a declarat că astăzi se va finaliza procesul de analiză a celor 2400 de dosare pentru a decide asupra eligibilității acestora. Suma preliminară pentru un hectar va fi de circa 1200 de lei. „Sunt bani care vin în plus la cele peste 115 milioane de lei care au fost debursați deja sub formă de accize la motorină. Acești bani fac parte din așa-numitele pachete de măsuri de susținere a agricultorilor în crearea de prețuri pentru vânzarea produselor din această perioadă”, a notat ministrul.
Vladimir Bolea a declarat că astăzi a vorbit cu reprezentanții asociației obștești „Forța Fermierilor”. S-a discutat propunerea MAIA de a crea un grup de lucru din care să facă parte reprezentanții mai multor ministere și reprezentanții agricultorilor. Acest grup de lucru, prin intermediul direcțiilor agricole teritoriale, va începe recepționarea dosarelor, astfel în cât fiecare agricultor care s-a pomenit în situație de criză, preponderent din zona de sud, afectată de secetă al doilea an consecutiv, să beneficieze de susținere.
- Unde va fi construit podul peste Prut? Nisporeniul insistă pentru varianta Barboieni–Răducăneni
- Poliția a obținut acces direct la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor
- Motorina se scumpește cu 60 de bani. Prețul benzinei COR 95 trece de 33 de lei
- SUA comemorează victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001
- Moldova a primit anul trecut asistență externă în valoare de 1,4 miliarde de euro

