Societate

Decizie CNESP: rămân obligatorii mai multe restricții

Purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice și păstrarea distanței fizice de minimum un metru între persoane rămân măsuri obligatorii. Procesul educațional se va desfășura în baza scenariilor stabilite anterior de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Însă, în localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu, opțiunea de bază va fi instruirea la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie. Cu aceste precizări vine Comisia Națională Pentru Sănătate Publică, care s-a întrunit în ședință.

Membrii CNESP au mandatat comisiile teritoriale să ia decizia de a institui stare de urgență în sănătate publică la nivel local în situația în care incidența cazurilor trece de 100 de infectări la 100 de mii de cetățeni.

Rămân în vigoare toate măsurile de trecere a frontierei de stat. Este vorba despre prezentarea, la intrarea în țară, a testului PCR negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau completarea fișei epidemiologice și respectarea celor două săptămâni de autoizolare.

În funcție de evoluția situației epidemiologice, măsurile urmează a fi ajustate de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

CNESP s-a întrunit în ședință ca urmare a deciziei Curții Constituționale, prin care a fost anulată hotărârea Parlamentului cu privire la instituirea stării de urgență în perioada 1 aprilie-30 mai.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 250 508. În prezent, în instituțiile medico-sanitare spitalicești, sunt internați 1 941 pacienți cu infecția COVID-19, dintre care 207 în stare extrem de gravă. 36 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată. De la începutul pandemiei, în țară au fost raportate 5 795 de decese asociate noului coronavirus, dintre care – 116 în rândul lucrătorilor medicali.

Related posts

Primul caz de coronavirus între sportivii din România! Oficialii clubului au confirmat

Albasat

Niciun caz de tortură în raionul Nisporeni. Chiar şi aşa, Inspectoratul de Poliţie Nisporeni şi procuratura Raionului s-au alăturat unei campanii

Albasat

Метеорологи объявили о снегопаде в ближайшие дни

Albasat