Deputații din fracțiunea Partidului politic Șor insistă ca inițiativele care prevăd crearea farmaciilor mobile și a farmaciilor sociale să fie incluse din nou pe agenda Parlamentului, să fie examinate și votate, transmite IPN.
Deputata Reghina Apostolova, într-o conferință de presă, și-a îndemnat colegii din legislativ să nu critice proiectul, ci să vină cu sugestii pentru a-l îmbunătăți. În opinia sa, acest concept este extrem de important pentru oamenii aflați în dificultate, de exemplu cei în etate, care se deplasează greu, dar și pentru alți locuitori ai localităților unde nu există farmacii. Potrivit ei, este vorba de 800 de sate în care nu există farmacii.
Reghina Apostolova spune că oamenii au nevoie nu doar de medicamente, ci și de surse financiare pentru a le procura. Fracțiunea Partidului politic Șor propune crearea farmaciilor sociale, după modelor celor deschise la Orhei și Taraclia. Deputata a mai spus că semnăturile cetățenilor în susținerea deschiderii farmaciilor sociale vor fi anexate la proiectul de lege propus.
Deputata Maria Tauber a declarat că vor înregistra repetat aceste proiecte și vor cere să fie incluse în mod prioritar pe ordinea de zi.
În luna martie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale actele legislative cu privire la farmaciile mobile și cele sociale, proiecte inițiate de fracțiunea Partidului Șor. Curtea a constat că aceste modificări implică cheltuieli bugetare suplimentare și au fost aprobate, contrar Legii Supreme, în lipsa avizului obligatoriu al Guvernului despre impactul bugetar.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie