ALBASAT
Societate

Finlanda este prima în topul celor mai fericite țări din lume, în ciuda pandemiei

Finlanda a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai fericită ţară din lume, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat vineri, la un an după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat pandemia de coronavirus, potrivit Agerpres.

Acest lucru nu este însă o surprinză, spun experții, deoarece Finlanda „s-a clasat mereu pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte măsurile de încredere reciprocă care au ajutat la protejarea vieţilor şi a comunităţilor pe perioada pandemiei”.

Raportul mondial asupra fericirii are la bază sondaje Gallup realizate pe perioada a trei ani referitoare la percepţia despre sine a cetăţenilor fericiţi.

Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri.

Topul celor mai fericite țări din lume

Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă s-au clasat printre primele 10 state în topul celor mai fericite țări ale lumii.

Statele Unite ocupă locul al 20-lea, Rusia al 77-lea, China al 85-lea, iar India al 140-lea.

La polul opus se află Rwanda, Zimbabwe şi Afganistan.

La nivel global, pandemia a cauzat 2 milioane de morţi în 2020, reprezentând o creştere cu aproape 4% în numărul anual de decese. Raportul menţionează totodată consecinţe economice şi din punctul de vedere al sănătăţii mintale.

”Pandemia ne reaminteşte de ameninţările globale de mediu, de nevoia urgentă pentru cooperare şi de dificultăţile de a obţine cooperarea atât în fiecare ţară în parte, cât şi la nivel global”, a spus Jeffrey D. Sachs , coeditorul raportului, din cadrul Centrului pentru Dezvoltare Sustenabilă al Universităţii Columbia.

Raportul, comandat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Sustenabilă din cadrul ONU, a fost dat publicităţii cu prilejul Zilei Mondiale a Fericirii, marcată pe 20 martie.

Related posts

SUA anunță sancțiuni împotriva Marinei Tauber

AlbasatTV, Nisporeni

BNM examinează câteva solicitări legate de dețineri de control în capitalul unor bănci

Albasat

Ce arată primele rezultate în cazul „imunizării de grup” din Suedia și Marea Britanie

Albasat