Franţa a relaxat restricţiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus, după aproape o lună de carantină strictă care a făcut ca numărul de contaminări zilnice cu COVID-19 să scadă până la 12.450 de cazuri, comparativ cu peste 60.000, cât se înregistrau la începutul lui noiembrie, informează Agerpres.
Ridicarea restricţiilor le permite magazinelor de produse neesenţiale să se redeschidă, iar oamenii pot ieşi din locuinţe timp de până la trei ore pentru a face sport ori a-şi petrece timpul liber.
Restaurantele, barurile şi spaţiile de evenimente rămân deocamdată închise.
Timp de mai multe săptămâni, întreprinzătorii francezi din domeniul comerţului au cerut ca toate magazinele să fie redeschise.
Francezii vor putea ieşi acum la o distanţă de până la 20 de km de locuinţe, pentru exerciţii fizice, timp de până la trei ore pe zi. Înainte de aceasta, ei puteau ieşi din casă doar pentru o oră şi numai pe o rază de maxim 1 km de domiciliu.
- Maia Sandu: Moldova își poate consolida suveranitatea prin aderarea la UE
- Sentința în dosarul creditelor neperformante de la BEM va fi pronunțată pe 30 iulie
- Guvernul Veștea, respins de Parlament. Premierul desemnat a obținut doar 189 de voturi pentru, cu 44 mai puține decât necesarul
- Rectorul UTM confirmă cazarea muncitorilor străini în căminele fostei Universități Agrare
- Emil Ceban: Reforma fiscală va distruge sistemul medical, avizul nostru este negativ

