ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Grădinița „Albinuța” din Vărzărești: un exemplu de succes al programului de dezvoltare „Satul European”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a efectuat o vizită în raionul Nisporeni, unde a pus accentul pe dezvoltarea educației și a condițiilor pentru copii. Una dintre vizitele sale a fost la Grădinița de copii „Albinuța” din comuna Vărzărești, unde s-au făcut investiții majore prin intermediul programului „Satul European”.

Șeful Executivului a subliniat rolul crucial al programelor guvernamentale în crearea unor condiții optime pentru copii și educatori, facilitând accesul îmbunătățit la educație.

„În parteneriat cu administrația publică locală, demonstrăm sprijin constant pentru proiectele concrete în localități. Recent, am aprobat bugetul pentru anul 2024 sub sloganul «Investim pentru copii», subliniind angajamentul nostru de a dedica mai multe resurse pentru binele generației viitoare”, a declarat premierul Dorin Recean.

Renovarea Grădiniței pentru copii „Albinuța” din comuna Vărzărești reprezintă cel mai mare proiect din raionul Nisporeni al programului guvernamental „Satul European”, având o valoare de 8,8 milioane de lei. Construită în anii 1970, o parte din clădire era nefuncțională, însă prin această renovare capitală, acum găzduiește 140 de copii și 28 de angajați.

Administrația locală are în plan continuarea investițiilor în întreaga clădire, cu sprijinul programelor naționale și europene, prin deschiderea grupurilor de creșă și crearea unui centru de resurse pentru copiii cu nevoi speciale.

Related posts

Как университеты завершат учебный год. Что говорят ректоры

Albasat

Wizz Air аннулирует все рейсы между Республикой Молдова и Италией до 31 июля

Albasat

COVID-19: Republica Moldova intră în scenariul numărul patru

Albasat

Leave a Comment