ALBASAT
Societate

Igor Dodon se duce la Moscova pe 23 iunie

Președintele Igor Dodon va pleca marți, 23 iunie, în Federația Rusă pentru a participa la parada din Piața Roșie. La Moscova, șeful statului are planificate mai multe întrevederi, la care va discuta inclusiv despre taxele vamale pentru produsele moldovenești, despre autorizațiile pentru transport, precum și despre creditul rusesc, transmite IPN.

Șeful statului susține că va pleca la Moscova cu o rută ordinară. „Scopul este de a participa la parada, care va avea loc pe data de 24 iunie în legătură cu Marea Victorie în Marele Război pentru Apărarea Patriei, sunt 75 de ani. Planific să am și unele întrevederi importante bilaterale. Cu colegii din Rusia vreau să discut trei aspecte importante”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

Șeful statului a menționat că un aspect care urmează a fi discutat ține de exporturi. Mai exact, pe 30 iunie expiră regimul preferențial de exporturi, fără taxe vamale, pentru mărfurile moldovenești în Federația Rusă. În aceste condiții, din 1 iulie, urmează a fi achitate taxe vamale și acestea sunt destul de impunătoare. „De aceea, unul dintre primele subiecte, pe care le voi discuta cu domnul Putin, domnul Kozak, să rugăm partea rusă ca aceste înlesniri să fie prelungite”, a mai spus președintele.

Un alt subiect care urmează să a fi abordat ține de autorizațiile de transport. Circa 16 mii de autorizații pe an nu sunt suficiente, spune seful statului. Urmează să fie discutată posibilitatea suplinirii acestui număr. „Și al treilea subiect ține de creditul rusesc și în general un suport suplimentar pentru Republica Moldova”, a precizzat Igor Dodon.

Related posts

НКСС: Выплата пенсий осуществляется в соответствии с установленным графиком

Albasat

Igor Zubcu a fost ales președinte al CNSM

Albasat

În 20 de secții de votare din străinătate numărul alegătorilor a depășit 3000 sau chiar 4000

Albasat

Leave a Comment