Împrumuturile acordate anul trecut de către sectorul de creditare nebancară s-au cifrat la 10,6 miliarde de lei. Cifra este în creștere cu peste 275 de milioane de lei comparativ cu anul 2019. Datele se conțin într-un raport prezentat de către Comisia Națională a Pieței Financiare, transmite IPN.
La sfârșitul anului trecut, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau incluse 154 de OCN, care aveau dreptul să desfășoare activități de creditare nebancară. La aceeași dată, licențe pentru desfășurarea activității profesioniste dețineau 228 de asociații de economii și împrumut de categoria A și B și o Asociație Națională Centrală a asociațiilor de economii și împrumut.
Din totalul de împrumuturi în valoare de 10,6 miliarde de lei, cea mai mare parte – 9,6 miliarde de lei – a fost acordată de către sectorul organizațiilor de creditare nebancară, iar restul de către asociațiile de economii și împrumut.
Potrivit raportului, valoarea activelor totale deținute de întreg sectorul de creditare nebancară a înregistrat o scădere cu peste 90 de milioane de lei, constituind 11,7 miliarde de lei, la finele anului de gestiune.
- SmadShop: Singurul magazin on-line, destinat tuturor vârstelor și categoriilor sociale
- MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova, după prăbușirea și explozia dronei la Copanca
- O dronă a explodat lângă satul Copanca. Ministerul Apărării: Ar fi vorba despre un aparat de tip Shahed
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova

