ALBASAT
Societate

Iulia Timoșenko, fostul premier al Ucrainei, este la terapie intensivă, ventilată artificial

Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei, este în stare gravă. Ea a fost internată în weekend, cu diagnostic de COVID-19. Este la terapie intensivă, ventilată artificial, iar doctorii nu reușesc să-i scadă temperatura sub 39 de grade Celsius.

Presa ucraineană scrie că fiica și ginerele Iuliei Timoşenko s-ar fi îmbolnăvit și ei

În vârstă de 59 de ani, Iulia Timoşenko a fost unul dintre liderii Revoluţiei Portocalii din 2004, când pro-occidentalul Viktor Iuşcenko a fost confirmat preşedinte după ce o instanţă a stabilit că alegerile au fost falsificate în favoarea adversarului său pro-Moscova, Viktor Ianukovici.

 Timoșenko a fost de două ori premier în timpul preşedinţiei lui Iuşcenko, înainte ca cei doi să îşi despartă drumurile după ani de dispute politice.

Timoşenko a candidat la preşedinţie în 2010, dar a pierdut în faţa lui Viktor Ianukovici, sprijinit de Rusia.

În 2011 a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţie pe care a negat-o şi despre care a spus că a fost motivată politic. Ea a fost eliberată din închisoare la începutul lui 2014 după ce Ianukovici a fost înlăturat de la putere în urma unei revolte populare ce a îndepărtat Ucraina de Rusia şi a apropiat-o de Uniunea Europeană şi SUA, dar a dus, totodată, la anexarea Crimeei de către Rusia.

În 2014, cea supranumită „Doamna de fier a Ucrainei” a candidat din nou la președinția Ucrainei, dar a pierdut în favoarea fostului președinte Petro Poroșenko, om de afaceri născut în Basarabia.

Related posts

Consiliul UE decide dublarea cotelor de acces fără taxe pentru produsele agricole din Moldova

Albasat

Cum va avea loc intrarea pe teritoriul României după 15 mai

Albasat

LIVE: Declarațiile lui Igor Grosu și Mihai Popșoi în timpul ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 20 iulie 2020

Albasat

Leave a Comment