Portal de știri
Societate

Juriști și experți în drept lansează Institutul Justiției Constituționale

Respectarea prevederilor Constituției și supremației legii sunt obiectivele de bază ale Institutului Justiției Constituționale. Asociația a fost lansată de un grup de juriști notorii, experți în drept și constituționaliști din Republica Moldova. Membrii asociației își propun să vină cu expertiză în domeniul dreptului, să consolideze comunitatea juriștilor din Republica Moldova și să promoveze interesele naționale ale țării, astfel contribuind la ridicarea nivelului de încredere a cetățenilor în actul justiției.

Ex-președintele Curții Constituționale, Victor Pușcaș, a precizat într-o conferință de presă la IPN că asociația „Institutul Justiției Constituționale”, este o organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate. Prioritatea Institutului este ridicarea nivelului de încredere a cetățenilor în justiția din Republica Moldova prin ridicarea calității actului justiției.

„Institutul nu are scopuri politice și nu susține vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcție publică. Nu folosește resurse financiare sau proprietatea pentru finanțarea acestora. Activitatea Institutului are un caracter transparent și public. Institutul promovează în activitatea sa valorile constituționale și interesele naționale, valorile democrației și ale statului de drept, parteneriatul și colaborarea deschisă cu persoanele fizice și juridice din țară și de peste hotare”, a spus ex-președintele Curții Constituționale, Victor Pușcaș.

Pentru a-și realiza obiectivele, Institutul Justiției Constituționale va desfășura evenimente  publice cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, va promova principiile, normele și valorile constituționale: seminare, conferinţe, întruniri, lecţii publice, mese rotunde, webinare.

„Primul nostru scop este apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, intereselor societății și Republicii Moldova. Al doilea scop este apărarea principiilor, valorilor și normelor constituționale. Al treilea scop este promovarea dezvoltării statului de drept și a statalității Republicii Moldova. Ne propunem promovarea intereselor naționale și asigurarea unei justiții veritabile”, a punctat Victor Pușcaș.

„Pentru a consolida un stat de drept, știința trebuie pusă în capul mesei. Iată de ce unul dintre principalele obiective ale Institutului Justiției Constituționale va fi lupta pentru reîntoarcerea în albia sa a Academiei de Științe a Moldovei. În toate țările din lume sunt academii de științe, a fost și la noi, dar acum este distrusă. A fost săvârșită o crimă. Subiectul reîntoarcerii Academiei de Științe trebuie supus unui referendum republican ”, a spus doctorul în drept, Gheorghe Costachi.

„Constituția ne oferă posibilitatea de a consolida societatea, de a conlucra în interesele societății. În calitate de judecător, regret situația în care au ajuns organele de drept. Noi ne vom expune și cu referire la rolul mass-media. Mass-media nu este puterea a patra, este mai sus de atât. Ea trebuie să fie mecanismul de activitate a societății civile. Noi ne vom expune asupra rolului ce –i revine fiecărei puteri în stat și vom depune eforturi ca să consolidăm aceste forțe”, a spus judecătorul constituțional, Petru Railean.

Institutul este condus de un Consiliu format din experți în dreptul național printre care: Victor Pușcaș, doctor în drept, ex-președinte al Curții Constituționale, Stanislav Pavlovschi, ex-judecător la CEDO, Petru Railean, doctor în drept, ex-judecător constituțional, Veaceslav Zaporojan, doctor în drept, ex-judecător constituțional, Dumitru Pulbere, ex -președinte al Curții Constituționale etc.

Related posts

O femeie lovită de troleibuz s-a stins pe patul de spital

Albasat

Mesajul Ambasadorului UE în Republica Moldova cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Albasat

Un tânăr a fost reţinut după ce a postat pe internet un clip în care chinuia o pisică

Albasat

Leave a Comment