Astăzi a fost o zi destul de încărcată, dar plină de reflecții. După mulți ani petrecuți în Europa, orașul Nisporeni mi se pare acum altfel, chiar dacă este același loc în care am crescut. Deși mi-am dorit mult să mă întorc acasă, realitatea mă lovește cu fiecare pas. Aici totul pare să fie mai încet, ca și cum timpul ar trece mai lent. M-am întâlnit cu prietenii și familia, care mă așteptau cu brațele deschise. Deși atmosfera este caldă și primitoare, simt cum lucrurile nu sunt la fel ca atunci când am plecat.
Munca pe care o făceam în Europa era destul de diferită de ce am găsit aici. În străinătate, totul era mult mai organizat, iar sistemul funcționa mai eficient. Chiar și în domeniul în care lucram, aveam de-a face cu reguli clare, condiții de muncă bune și un program bine definit. Acum, în Nisporeni, am văzut că viața este mult mai nesigură pentru cei care nu au un loc de muncă stabil, iar puținii angajatori locali nu pot oferi aceleași condiții ca în Europa.
Am discutat cu mai mulți tineri din oraș care au plecat și s-au întors, iar unii sunt în aceeași situație ca și mine: vor să aducă schimbări, dar nu știu de unde să înceapă. Mulți dintre ei sunt nemulțumiți de lipsa oportunităților și de faptul că nu se simt sprijiniți să dezvolte ceva aici, în orașul lor. Uneori mă întreb dacă ar trebui să rămân sau să plec din nou. Însă, îmi dau seama că pentru a face o schimbare, trebuie să rămân și să contribui cum pot, chiar și la mică scară.
Un alt aspect care mă frapează este cum oamenii din oraș încă nu sunt foarte informați despre ce înseamnă procesul de integrare europeană. În Europa am înțeles mult mai bine cum funcționează sistemele acolo, ce beneficii pot aduce aderarea la UE și cum standardele de viață pot fi îmbunătățite. În Nisporeni, însă, mulți dintre oameni nu sunt familiarizați cu termenul „Uniunea Europeană” sau nu înțeleg pe deplin ce poate însemna acest proces pentru dezvoltarea locală. Nu este doar o chestiune de infrastructură, este vorba și despre educație, despre oportunități și despre mentalitatea colectivă.
Aș vrea să pot aduce aici aceleași oportunități pe care le-am avut în Europa, dar știu că asta nu se va întâmpla peste noapte. Ce am învățat până acum este că schimbările majore nu vor veni doar de sus în jos. Este nevoie de un efort colectiv, de implicare și de educație continuă pentru a înțelege ce înseamnă integrarea europeană și ce avantaje poate aduce. Poate că oamenii de aici nu sunt încă pregătiți pentru un astfel de salt, dar eu am încredere că, pas cu pas, putem construi un viitor mai bun.
Azi am realizat că procesul de reintegrare este mai mult decât o simplă întoarcere acasă. Este vorba despre găsirea unui loc în comunitate, despre provocările unei lumi care se schimbă rapid și despre învățarea modului în care putem contribui la dezvoltarea acestui oraș. E un drum lung, dar sunt hotărât să-l parcurg.
Scris de Vasile
Dacă nu ați citit și ziua anterioară, acum este momentul perfect să o faceți pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară reintegrarea sa.
👉 Citiți și ziua anterioară aici
Jurnalul unui Nisporenean: Întoarcerea acasă