Consiliul raional Nisporeni a găzduit marți, 8 noiembrie, ședința Comisiei de încorporare în Serviciul civil (de alternativă) din toamna anului 2022, prezidată de Sergiu Sococol, vicepreședintele raionului Nisporeni.
În cadrul ședinței au fost examinate cererile motivate din partea tinerilor privind scutirea de serviciul militar și încorporarea în serviciul civil. Prin urmare, tinerii au fost încorporați pentru o perioadă de 12 luni în conformitate cu legislația în vigoare.
În conformitate cu dispoziția nr. 30 din 11 iulie 2022 emisă de către Centrul Serviciului Civil al Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizarea Serviciului Civil (de alternativă) NR. 156-XVI din 6 iulie 2007, primirea cererilor motivate din partea cetățenilor privind scutirea de serviciul militar în termen și de încorporare în serviciul civil s-a efectuat în perioada de la 1 august 2022 – 30 septembrie 2022.
Perioada de la 1 octombrie 2022 – 1 decembrie 2022 este termenul de încorporare în serviciul civil și încheierea contractelor privind îndeplinirea serviciului civil.