ALBASAT
Societate

Maia Sandu, despre o posibilă întrevedere cu Vladimir Putin

Președintele Maia Sandu nu poate spune, la această etapă, când va avea și dacă va avea loc o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin. Într-un interviu oferit publicației ruse Kommersant, șefa statului declară că, atunci când va exista un nou guvern, acesta va începe să lucreze cu Guvernul Federației Ruse, inclusiv pentru organizarea unei întâlniri cu președintele Federației Ruse și o vizită în Rusia, transmite IPN.

„Ne interesează o conversație de fond pragmatică. Avem o agendă specifică asupra problemelor pe care trebuie să le abordăm”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă este gata să participe la summitul CSI, care are loc de obicei la sfârșitul anului, în cazul în care va avea loc offline, Maia Sandu a spus că trebuie să fie decis formatul cel mai bun pentru Moldova, pentru a discuta toate problemele atât cu președintele Rusiei, cât și cu guvernul. „Când se va forma noul guvern, vom începe aceste discuții și vom găsi un format mai bun pentru a vorbi și vom începe să lucrăm la o agendă bilaterală”, a declarat președinta.

Întrebată ce subiecte ar putea aborda cu președintele rus, Maia Sandu, a remarcat problemele economice și comerciale, problema deschiderii exportului de produse moldovenești către Rusia în baza acordului pe care îl are în cadrul CSI. Președinta mai spune că sunt întrebări din partea cetățenilor care lucrează în Rusia. Probleme de securitate socială și securitate și, desigur, problema regiunii transnistrene. Potrivit Maiei Sandu, e nevoie de scoaterea muniției de acolo și retragerea trupelor rusești. În ceea ce privește soluția conflictului, șefa statului crede că ar trebui decisă în țară și apoi această soluție ar trebui discutată cu cei care participă la formatul 5 + 2.

Maia Sandu a reiterat că Moldova vrea să aibă „relații bune atât cu Occidentul, cât și cu Orientul”, iar aceste relații să fie trecute prin interesele țării. Ea a remarcat că pentru țară, relațiile cu UE sunt fundamentale pentru că asistența principală în toate domeniile vine de la UE, dar politica economică externă va fi activă și va rezulta din interesele țării.

Related posts

Cel puțin 29 de persoane au murit în China după ce un restaurant s-a prăbușit în timp ce un bătrân își serba ziua de naștere

Albasat

Teodor Cârnaț candidează independent la funcția de primar al capitalei

AlbasatTV, Nisporeni

Finlanda este prima în topul celor mai fericite țări din lume, în ciuda pandemiei

Albasat

Leave a Comment