Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a atenţionat astăzi că marți, 15 noiembrie, este ultima zi de recepționare a cererilor de acordare a compensației parțiale a accizei la motorina facturată în perioada 1 iulie – 15 noiembrie 2022.
Regulamentul prevede că accizele la motorină se compensează după cum urmează: în cuantum de 100% din cota stabilită pentru anul curent sau 2 980 de lei (circa 150 de euro) per tonă – pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii, clasificate conform prevederilor Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii; în cuantum de 30% din cota stabilită pentru anul curent sau 894 de lei per tonă – pentru alte categorii de întreprinderi care nu sunt specificate în Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii; în cuantum de 100% din cota stabilită pentru anul curent sau 2 980 de lei per tonă – pentru întreprinderile din sectorul zootehnic.
Depunerea dosarelor de solicitare a compensației se face de către administratorul/reprezentantul legal la secția/serviciul teritorial al AIPA din aria în care solicitantul își desfășoară activitatea. Agenții economici sunt îndemnați să depună dosarul conform termenului stabilit, la subdiviziunile teritoriale ale Agenției, pentru a beneficia de suport din partea statului.