ALBASAT
Societate

Mandat de arest pe numele lui Vlad Plahotniuc

Instanța a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Vlad Plahotniuc, în lipsa acestuia. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 22 mai, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în data de 18 mai, a fost înaintată învinuirea pe trei capete de acuzare. După emiterea ordonanței de punere sub învinuire, Vladimir Plahotniuc a fost citat la domiciliu, însă acesta nu a dat curs citației. Potrivit materialelor dosarului, Plahotniuc s-ar afla în afara țării.

Într-un comunicat de presă remis de PCCOCS se menționează că, dacă mandatul de arestare va fi contestat la Curtea de Apel Chișinău, iar aplicarea acestei măsuri preventive va fi menținută de către judecători, va fi examinată oportunitatea de a-l da pe Vlad Plahotniuc în căutare internațională.

La începutul acestei săptămâni, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Cele trei capete de acuzare înaintate lui Vladimir Plahotniuc sunt:  crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. Potrivit procurorului, imediat ce actele de învinuire vor fi traduse în limba engleză, vor fi expediate autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii, cu solicitarea să fie extrădat și tras la răspundere în Republica Moldova.

Related posts

Centrul și sudul țării intră sub cod portocaliu de caniculă

AlbasatTV, Nisporeni

În Moldova crește numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

AlbasatTV, Nisporeni

210 ani de la deschiderea Seminarului Teologic din Chișinău, expoziție la BNRM

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment