Șefa statului a participat, astăzi, la evenimentul dedicat sărbătorii profesionale a salvatorilor şi pompierilor din Republica Moldova.
„Mulțumesc tuturor celor care își riscă viața pentru ca noi să fim în siguranță. De Ziua Salvatorului, ne exprimăm recunoștința pentru miile de intervenții, operațiuni și misiuni, dar mai ales pentru cele peste 600 de vieți omenești salvate de la începutul anului”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
Președinta a mai menționat că, inclusiv astăzi, 10 echipaje de pompieri au intervenit să stingă incendiul puternic izbucnit la un liceu din capitală. Salvatorii au evacuat în jur de 1900 de copii și angajații școlii, astfel încât victime nu au fost raportate.
„Le mulțumim familiilor voastre, căci știu că trăiesc întotdeauna cu grijă. Le mulțumim părinților voștri, care au crescut oameni empatici, cu dragoste față de aproape și cu dorința de a avea grijă de alți oameni. Vă mulțumim!”, a menționat șefa statului.
Cu prilejul evenimentului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit distincții de stat unor angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. În decretul semnat de șefa statului se menționează că distințiile sunt conferite pentru îndeplinire ireproșabilă a datoriei de serviciu, precum și pentru profesionalism și spiritul de sacrificiu manifestate în circumstanțe excepționale.
- Caniculă în Nisporeni: temperaturi de până la +38°C. A fost activat un punct de reabilitare pentru populație
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00
- Peste 84% dintre locurile în licee au fost ocupate în prima etapă de admitere
- Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână. Majoritatea sunt în rândul copiilor
- Premierul Tofan critică aprobarea vizitei delegației din Afganistan: Un caz sensibil tratat ca un dosar de rutină

