ALBASAT
Nisporeni Societate

Ministrul Economiei, Anatol Usatîi a întreprins o vizită de lucru în raionul Nisporeni

Ministerul Economiei şi Infrastructurii va susține autoritățile raionului Nisporeni în dezvoltarea unităţii administrativ-teritoriale. Asigurarea vine din partea ministrului, Anatol Usatîi, care a întreprins o vizită de lucru la Nisporeni. Oficialul s-a întâlnit cu autoritățile publice locale, conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu, cu agenţii economici și cetățeni.

Ministrul Anatol Usatîi a discutat cu autoritățile publice locale despre investițiile în infrastructura de drum care urmează a fi făcute în anul curent din sursele Fondului Rutier și Programul de reparație a drumurilor naționale, locale comunale și străzi – Drumuri 2020.

 ANATOL USATÎI, MINISTRUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII:  „Pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie, venituri comparativ cu anul trecut sunt mai mari cu  un mlrd 200 de mln. Mai mult ca atât după cum am fost informaţi de Ministerul Finanţelor, acelaşi trend pozitiv, aceeaşi tendinţă este şi în localităţile de la nivel local. Este un fapt foarte bun, pentru că pentru planurile pe care le avem ne trebuie finanţare şi e foarte bine că avem surse interne. Cu cât mai multe surse interne vom avea, cu atât mai repede vom dezvolta. Programul Drumuri 2020, pentru care o să fie alocate din bugetul de stat un mlrd de lei, deja sunt anunţate administraţiile de stat  a drumurilor, cu suportul Consiliilor raionale şi se lucrează cu fiecare primărie aparte.  Urmează să fie semnat un contract pe raion, contracatul urmează să fie semnat la sfârşitul lunii martie ca şi anii precedenţi, un contractor pe raion.”

Şi pentru că starea proastă a drumurilor, dar şi iluminatul public sunt unele dintre problemele srigente ale localităţilor, demnitarul a îndemnat autorităţile să identifice concret străzile care necesită urgent să fie reabilitate şi asigurate cu sistem de iluminare.

 ANATOL USATÎI, MINISTRUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII: „Venim cu sugestia faţă de dvs chiar şi cu rugămintea. Haideţi, să fim destul de statalişti în selectarea acestor porţiuni de drum. 08:11 MUSAC 08:24 Mai mult ca atât  aveţi posibilitatea să selectaţi drumurile extravilane. Noi am auzit de mai multe ori solicitarea, bine, drumul spre spital, şcoală, grădiniţă drumul e făcut. Putem să facem drumul care leagă satele cu drumul principal. Avem diferite tipuri de leduri care urmează să fie procurate. Va fi selectată fiecare primărie. O să discutaţi deja cu echipele tehnice. 15:18 MUSAC15:38 Se solicită efort din partea administraţiei publice locale. Dacă sunt stâlpi atunci noi vă aducem plafoane.”

Cei prezenţi la întrevedere cu oficialul au venit cu propuneri şi sugestii ce țin de infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă, canalizare, dezvoltarea businessului mic și mijlociu şi atragerea investițiilor.

 MIHAIL CIORICI, MEMBRU AL FEDERAŢIEI NAŢIONALE A FERMIERULUI: „Raionul Nisporeni din punct de vedere economic este unul dintre cel mai slab dezvoltat. Aşa era şi în perioada sovietică. Ne bucură că în sfârşit auzim şi noi de la un Guvern că este vorba despre dezvoltarea proporţională a teritoriului, că în sfârşit s-a anunţat că vor fi construite 16 platforme şi un parc industrial a fost anunţat la Hânceşti. Dar am răms nesatisfăcut că raionul Nisporeni, care are nevoie de mai mult ca altelea, a rămas înafara listei acesteia.  Vă rugăm dacă este posibil să fie inclus şi raionul Nisporeni.”

 ANATOL USATÎI, MINISTRUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII: „Pe platforma multifuncţională, cum a fost menţionat în fiecare centru raional urmează să fie prezentată această platformă. În şedinţa care a  fost prezidată de prim-ministru unde a făcut prezentare de creare a platformelor multifuncţionale. Au fost arătate toate centrele raionale unde la moment nu sunt platforme şi în toate urmează să fie create aceste platforme. Nicio excepţie nu o să aibă loc.”

GRIGORE ROBU, PRIMARUL ORAŞULUI NISPORENI:  „Nisporeni deja este o zonă economică liberă cu toate actele în regulă şi Primăria, administraţia publică locală îşi asumă toate cheltuielile de conectare la apă, canalizare şi lumină, însă cu părere de rău niciun investitor nu îşi prezintă interesul să investescă aici. Şi acestea nu sunt nişte declaraţii că e vorba de Nisporeni sau alte zone. Chiar săptămâna aceasta am avut un potenţial investitor din Marea Britanie, care ar vrea să investescă aici întru producere de cabluri industriale, însă stă pe gânduri sau este încă sub semnul întrebării, deoarece ei nu mai vor să vină pe zone verzi, pe pământ gol, ei vor să vină deja într-un spaţiu şi într-o săptămână să înceapă producerea. Ca titlu de recomandare, vreau să vă rog să examinaţi posibilitatea în care dvs prin intermediul structurilor dvs, posibilitatea finanţării ca în fiecare zonă economică liberă să fie construită o hală industrială tipică de 1500-2000 de metri pe o zonă verde.”

 ANATOL USATÎI, MINISTRUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII: „Dvs aţi vorbit că trebuie hale. Investitorii dacă vin în zonele economice libere, sau în parcuri industriale, la dânşii abordarea este că ei spun că noi singuri construim, noi avem standarde, vă rog să-mi daţi un teren şi eu singur îmi fac şi îmi daţi punctul de conectare la reţele. Alţii vin şi spun că eu nu mă ocup cu asta, dar daţi-mi o hală şi eu plătesc arenda şi aşa mai departe şi sunt un şir de companii care se numesc dezvoltatori, ei nu se ocupă cu investiţii, ei construiesc hale de producţie şi după asta ei se duc şi ei caută investitori, ei au reţeaua între dânşii destul de legată.”

Anatol Usatîi a dat asigurări de toată deschiderea din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii în identificarea celor mai eficiente soluții la problemele enunțate. Vizita ministrului a avut loc ca urmare a indicaţiilor premierului Ion Chicu, expuse în cadrul şedinţei Guvernului din 29 ianuarie curent. Astfel,  membrii cabinetului de miniștri întreprind săptămânal vizite de lucru în unitățile teritorial-administrative ale Republicii Moldova.

Precizăm că Anatol Usatîi a mai efectuat o vizită la Nisporeni în anul 2015, atunci în calitate de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

 

 

 

 

 

Related posts

Ambasada Germaniei a oferit îmbrăcăminte de protecţie pentru medici în valoare de 1 mln lei

Albasat

Medicii de la terapie intensivă vor fi primii imunizați împotriva COVID-19

Albasat

Cursul valutar oficial la 20.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment