ALBASAT
Societate

Municipalitatea va planta 60 de mii de arbori și arbuști în Chișinău

Anul acesta, municipalitatea capitalei și-a propus să planteze 60 de mii de arbori și arbuști în Chișinău. Lucrările de plantare sunt organizate și coordonate de întreprinderea municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, iar campania de plantare va începe sâmbătă, 12 noiembrie, transmite IPN.

„Scopul nostru este să avem cel mai verde oraș. Ne propunem în acest an să plantăm arbori și arbuști în toate parcurile și scuarurile pe care le-am reabilitat. Vom planta copaci pe străzi, acolo unde aceștia lipsesc și acolo unde au fost tăiați, deoarece prezentau pericol pentru trecători. Vom planta pe teritoriile școlilor și grădinițelor, mai ales în curțile instituțiilor care au avut de suferit în urma intemperiilor din vară. Vom planta Aleea Etniilor și Aleea Medicilor. Vom ajunge să plantăm copaci în mai multe parcuri din Chișinău”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă de la Primărie.

Municipalitatea a realizat un plan de acțiuni pe care îl va publica, iar doritorii vor putea să vină să participe în cadrul Campaniei Anuale de Plantare a Copacilor în Chișinău. „Sunt foarte multe companii, sunt voluntari care vor să cumpere copaci și să se alăture acțiunii de plantare. Persoanele care doresc să contribuie la înverzirea capitalei noastre, prin participarea la campanie, se pot înscrie pe adresa de e-mail: agsv.sda@gmail.com”, a mai spus edilul.

În campania trecută, timp de un an, au fost plantați 100 de mii de copaci.

Related posts

Șofer amendat cu 100 de mii de lei pentru că a încercat să mituiască doi medici cu 400 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Curtea de Apel respinge cererea de anulare a deciziei de revocare a lui Alexandr Stoianoglo

Albasat

Încă 252 de cazuri noi de COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 17.150

Albasat

Leave a Comment