Portal de știri
Societate

Nouă pietoni răniți și patru automobile avariate într-un accident provocat de un șofer beat

Nouă pietoni au fost răniți, iar patru automobile au fost avariate într-un accident rutier care s-a produs noaptea trecută în satul Sofia, raionul Drochia. Potrivit poliției, accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 27 de ani beat criță, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că despre accident a comunicat o localnică. La fața locului s-a stabilit că tânărul se deplasa prin sat, iar într-un moment a accidentat un vehiculul care staționa regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului. Mașina a fost proiectată într-un alt automobil care, la fel, era parcat regulamentar, ulterior acesta lovind alte două vehicule.

În urma accidentului rutier au avut nevoie de îngrijiri medicale nouă persoane care se aflau în preajma unui local din Sofia. Răniții au fost duși la spital.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Ca urmare s-a stabilit o concentrație de 0, 77 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, care indică un grad avansat de ebrietate.

Related posts

Decizia CEC privind votul în diaspora, criticată de deputați și experți

Albasat

A început marea curăţenie de primăvară a oraşului Nisporeni. Muncitorii fac ordine pe străzi şi curăţă arbuştii

Albasat

Игорь Мунтяну: Чтобы создать качественную власть, необходимо устранить синекуру

Albasat

Leave a Comment