Nu toți pasagerii care așteaptă un troleibuz în stație reușesc să urce în el din prima. Dacă în unele stații polițiștii dirijează fluxul de pasageri, acolo unde nu sunt, o fac șoferii. Aceștia opresc mai devreme sau deja după stație, ca pasagerii să coboare, nu și să urce. Uneori, pasagerii urmăresc cum trec pe lângă ei și două, și trei troleibuze, fără sa-i ia.
Contactat de IPN, Dorin Ciornâi, directorul întreprinderii „Regia Transport Electric”, a spus că șoferilor nu li s-au dat astfel de indicații, dar probabil o fac pentru a evita supraaglomerarea unităților de transport.
„Deocamdată nu am primit aşa informaţii, dar, dacă e adevărat, o să verificăm. Troleibuzul poate să nu oprească în staţie dacă, conform recomandărilor (de prevenire a COVID-19, n.r.), locurile sunt ocupate, ca să nu fie supraaglomerată unitatea de transport”, a precizat directorul RTEC.
Astăzi la linie au ieşit 321 de troleibuze, care constituie capacitatea maximă a RTEC.