Nisporeni Societate

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut considerabil la Nisporeni

Vremea rece şi variaţiile de temperatură nu rămân fără consecinţe. În aceste zile, la uşa medicilor de familii, pacienţii fac cozi pentru a primi tratamente împotriva virozelor.

În această săptămână, numărul cazurilor de infecţii respiratorii  înregistrate la Nisporeni a crescut considerabil, ajungând la 120. Numărul, însă fiind mult mai mare, susțin medicii, din cauza că unii oameni preferă să se trateze acasă.

Cei mai expuşi virozelor sunt copiii, persoanele în etate şi femeile însărcinate.

SILVIA IBRICIUC, MEDIC DE FAMILIE AL CENTRULUI DE SĂNĂTATE NISPORENI: “Dacă erau 10-20 de cazuri, acum e un flux foarte mare. Medicii lucrează cu eforturi duble, fiindcă cu greu fac faţă tuturor adresărilor. Oricum, medicii lucrează toată ziua. Pacienţii nu sunt refuzaţi, chiar dacă nu sunt programaţi, ei sunt primiţi fără să fie programaţi. Nu se refuză absolut niciun pacient.  Dacă apare febra, este de dorit de a o coborâ dacă este de la 39 în sus, nu se recomandă de a scădea febra dacă este mai jos de 38,5 şi 39, fiindcă organismul singur se străduie să lupte cu infecţia, ridicânduşi temperatura corporală.”

Silvia Ciobanu  din satul Soltăneşti este mamă a cinci copii. Mezina de  4 ani a căpăta o viroză. Femeia s-a adresat cu fetiţa sa la medicul de familie pentru a primi tratamentul necesar.

 SILVIA CIOBANU, LOCUITOARE A SATULUI SOLTĂNEŞTI: “Primele simptome au fost ieri, după grădiniţă, adică dureri de cap, dureri de gât şi seara după orele 19, a apărut şi febra, se ridicase la 38.    Este viroză şi dimineaţă aveam temperatura 39.  Vrem un antiviral, nu vrem antibiotic, pentru că organismul îl suportă mai greu.  Virozele sunt foarte rapide şi noi nu facem faţă lor, chiar cu remedii naturiste, care sunt foarte bune, dar trebuie şi medicamente.”

Şi alţi părinţi au cerut ajutorul medicilor după ce au observat că odraslele lor acuză dureri în gât, nu au poftă de mâncare şi tuşesc.

  “Aseară a început să se ridice temperatura, avea 38,5, a început să o doară burta şi am depistat că la gâtişor e umflată glanda din partea dreaptă.   Azi am venit cu tempertura şi mai mare – 39.  Aşteptăm să intrăm la medic să vedem ce o să ne spună.”

“A răcit, virusul acesta, are temperatură şi gâtişorul o doare. Puţin şi ochişorii i s-au înroşit şi urmează ce o să ne scrie medicul.  Are două fetiţe şi  au răcit amândouă şi mama lor e răcită şi nu a putut să vină şi am venit eu cu dânsele. “

Iar unii pacienţi susţin că au recurs şi la remediile naturale pentru a scăpa de răceală, însă fără rezultat. Astfel, au solicitat de la medici să le fie prescrise medicamente.

  “A căpătat o viroză, gâtul e roşu, febră.  Fetiţa de trei zile are febră şi ne-am adresat alaltaieri şi astăzi venim deja a doua oară la medic ca să vadă cum e situaţia copilului, pentru că ne-a dat lecuire. Să vedem dacă o să ne dea mai departe lecuire sau să ne scrie certificat pentru şcoală.  Metodele astea naturiste deja nici nu mai ajută. Ştiţi, eu multe plante strâng şi fac ceaiuri, dar acestea deja nu mai ajută, cum ajutau odată. La copiii mei, de pildă, nu mă adresam la medic atunci, le puneam comprese naturale, dar acum ştiţi că nu ajută?! Nu ajută. Fără medic nu facem nimic.”

Pe parcursul lunii ianuarie Centrul de Sănătate Nisporeni  a înregistrat 358 de cazuri de viroze, 34 – de pneumonie, iar cu gripă nu s-a adresat nimeni.

Medicii atenţionează că primul simptom al infecţiilor acute ale căilor respiratorii este

durerea în gât și nasul înfundat. Astfel,   oamenii sunt îndemnați să ceară consultațiile unui doctor, înainte ca acestea să se transforme în gripă.

 SILVIA IBRICIUC, MEDIC DE FAMILIE AL CENTRULUI DE SĂNĂTATE NISPORENI: “Săptămâna aceasta a crescut fluxul considerabil al pacienţilor şi s-au înregistrat pe parcursul acestor patru zile peste 100 de pacienţi cu viroză. Predomină mai mult copiii, dar sunt şi maturi care se adresează.  Este foarte important de a indica tratament antiviral în primele două zile, pentru că atunci este efectul. Dacă pacientul se adresează mai târziu deja apar complicaţiile virozelor şi se supun tratamentului mult mai greu ca în primele două zile de îmbolnăvire.  Orice infecţie respiratorie se manifestă prin strănut, eliminări din nas, dureri moderate în gât, tuse rară. Pe când la gripă este un început brusc, cu febră foarte înaltă de la 39-40, cefalee, dureri în articulaţii, dureri musculare, fotofobie.”

Pentru a preveni infecțiile respiratorii, medicii recomandă să fie evitate zonele aglomerate, să fie respectată igiena personală, să se  aeresească la fiecare două ore camerele, precum şi consumul de alimente bogate în vitamine.

 SILVIA IBRICIUC, MEDIC DE FAMILIE AL CENTRULUI DE SĂNĂTATE NISPORENI: “Să se alimenteze sănătos, să consume cât mai multe legume şi fructe, să evite aglomeraţiile, adică să se afle cât mai puţin în colectivităţi, mai ales unde este un pacient bolnav cu viroză. Chiar dacă se află în această încăpere sau colectivitate să poarte o mască. Asta ar fi ideal ca să se protejeze.” 

Specialiștii atenționează că virozele, care nu sunt tratate la timp se transformă în sinuzită, meningită, pneumonie sau chiar inflamează mușchiul inimii.

Related posts

Operațiunea “CASCADA”: au fost întocmite 112 procese verbale

Albasat

Simona Halep a câştigat turneul de la Praga

Albasat

Microbuzele își reiau circulația

Albasat

Leave a Comment