ALBASAT
Nisporeni Societate

O delegație a județului Timiș, România, a vizitat raionul Nisporeni

Pe baza relațiilor de cooperare dintre raionul Nisporeni și Județul Timiș din România materializată în mai multe proiecte implementate, în data de 24 martie curent, raionul Nisporeni a găzduit vizita unei delegații din județul Timiș, formată din Alin Adrian Nica, președintele consiliului județean Timiș, Alexandru Constantin Proteasa, vicepreședinte al consiliului județean Timiș, Mirela-Carina Sinca, șef serviciu relații externe, Nicu Bădina, consilier al CJ Timiș, cetățean de onoare al orașului Nisporeni.

Pe perioada aflării în orașul Nisporeni, aceștia au mers în vizită la Centrul de Sănătate Nisporeni, unde au inspectat cabinetul radiologic recent renovat, care a fost dotat cu un aparat de radiologie performant, achiziționat cu ajutorul financiar al Consiliului Județean Timiș.

Școală de muzica a fost un alt obiectiv vizitat de către delegația din Timiș, prilej pentru care au asistat la un mic concert oferit de către talentații elevi iubitori de muzică.

Ulterior, au fost depuse flori în memoria eroilor români căzuți în cel de-al doilea război Mondial la cimitirul din Comuna Vărzărești, totodată vizitând cea mai veche mănăstire din Republica Moldova, Mănăstirea Vărzărești.

Vizita delegației din Timiș a fost încununată de un eveniment dedicat Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, unde au fost cântate melodii patriotice de către colectivele din raionul Nisporeni.

Acesta fiind și prilejul întâlnirii cu delegația din orașul Sângeorz-Băi din România, oraș înfrățit cu orașul Nisporeni. Relația de cooperare cu județul Timiș este inițiată încă din 2014, astfel proiectele implementate până în prezent au vizat domeniul sănătății și cel al educației.

Pe viitor autoritățile din Nisporeni și Timiș își propun să valorifice relațiile și prin schimbul cultural, pentru ca tradițiile, cultura și talentul basarabenilor sa fie cunoscut și în Banat.

Related posts

IP Nisporeni solicită ajutorul comunității în identificarea persoanelor aflate în căutare

Albasat

Daniel Ioniță: Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România

Albasat

Republica Moldova, printre țările cu risc sporit pentru invazia malariei

Albasat

Leave a Comment