ALBASAT
Fără categorie

O femeie și trei copii au murit noaptea trecută în urma unui accident

Patru persoane, dintre care trei copii, și-au pierdut viața noaptea trecută după ce căruța cu care se deplasau a fost lovită de un automobil. Accidentul rutier s-a produs pe traseul Leușeni-Chișinău, în apropierea satului Leușeni, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției menționează că pe lângă cele patru victime, în căruță se mai aflau două femei și doi bărbați, care au fost răniți în urma impactului și au fost transportați la spitalele raionale Hâncești și Nisporeni. Impactul a fost însă fatal pentru o tânără în vârstă de 25 de ani, dar și pentru trei copii de 4, 5 și 16 ani.

Responsabili de la Secția de internare a Spitalului raional Nisporeni au declarat pentru IPN că la ei au fost internați cei doi bărbați. Unul avea fracturat antebrațul și a refuzat spitalizarea după acordarea ajutorului medical. Celălalt bărbat se află în stare foarte gravă, inconștiență și are multiple traumatisme.

Potrivit oamenilor legii, căruța a fost accidentată de automobil în timp ce traversa traseul principal. La volanul autoturismului de afla un bărbat de 34 de ani, care se deplasa de la Vama Leușeni spre municipiul Chișinău.

Șoferul a fost reținut. Poliția a inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Related posts

Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE

AlbasatTV, Nisporeni

Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile

AlbasatTV, Nisporeni

UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei

AlbasatTV, Nisporeni

Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Primul bilanț oficial al victimelor din Iran, după represiunea protestelor

AlbasatTV, Nisporeni

Euro domină piața valutară din Moldova. Dolarul urmează în top, hrivna și rubla – la coadă

AlbasatTV, Nisporeni

Trump renunță la taxele vamale anunțate pentru opt țări europene

AlbasatTV, Nisporeni

Acces facilitat la servicii publice, prin noul portal evo.gov.md

AlbasatTV, Nisporeni

Fostul consilier prezidențial, Serghei Mișin, reținut de FSB la Moscova. E suspectat de spionaj

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment