ALBASAT
Nisporeni

Oleg Belbas: „Vaccinul este pentru a opri lanţul de transmitere”

COVID-19 se află în lista maladiilor social condiţionate, fapt ce impune tratarea acestuia absolut gratis, atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate. Astfel, cadrele medicale nu au nici un drept de a prescrie medicamente necompensate, indiferent dacă pacietul se află în tratament la domiciliu sau ambulator. Despre acest lucru a anunţat Oleg Belbas directorul Agenţiei teritoriale Vest a CNAM Ungheni.

COVID-ul face parte din maladiile social condiţionate. Avem peste 38 de maladii social-condiţionate, care sunt acoperite din fondul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, indiferent de statut. Persoana care se infectează cu COVID 19, serviciile medicale sunt oferite atât de asistenţa medicală primară gratuit, atât medicamentele compensate gratuit, cât şi internările în instituţiile spitaliceşti, instituţiile terţiare din republică, gratuit, fără ca persoana să achite un leu.” a menționat Oleg Belbas, directorul Agenţiei teritoriale Vest a CNAM Ungheni.

Decizia de a compensa medicamente pentru pacienţii cu COVID-19, care se tratează la domiciliu, a fost luată pentru a asigura accesul populaţiei la preparate compensate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice din ţară şi în urma modificărilor efectuate în Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecţia cu coronavirus de tip nou COVID-19”.

Suportul pentru instituţiile medicale, care oferă tratament persoanelor îmbolnăvite de COVID 19 este suportul financiar la salariu de 100% , adică, dacă medicul are un salariu de 10 000 lei, după ce se finalizează luna, mai are un suport salarial, încă de 100 % . Este un lucru palpabil, care este oferit de către Compania Naţională de Asigurare Medicală.” a mai spus Oleg Belbas.

Cetăţenii pot beneficia în mod gratuit de cel puţin o denumire comercială de medicament din cadrul unei denumiri comune internaţionale din cele compensate parţial din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Belbas a îndemnat cetăţenii să respecte regulile impuse în timpul pandemiei de COVID-19 şi să se imunizeze, cât mai curând posibil, prin administrarea vaccinurilor disponibile în ţara noastră.

Începând procedura de imunizare, să se imunizeze şi să respecte toate condiţiile de protecţie. Lumea trebuie să conştientizeze vaccinul este pentru a opri lanţul de transmitere. Vaccinul este pentru ca fiecare organism să elaboreze, într-o formă mai uşoară, anticorpi, care într-un final o să facă o boală superficială şi îi va prelungi zilele. În fiecare zi avem câte 20-21 de decese. În fiecare zi familiile acestora au o durere. Imunizarea este pentru a întrerupe lanţul. Imunizarea este pentru anticorpi şi imunizarea este de a eradia totalmente patologia dată, din bolile social-condiţionate. Îndemnăm populaţia să nu evite imunizarea şi să nu aibă frică.” a menționat Oleg Belbas, directorul Agenţiei teritoriale Vest a CNAM Ungheni.

Aproximativ 6500 de doze de vaccin anti COVID- 19 au fost administrate cadrelor medicale şi auxiliare, aflate în prima linie, la noi în ţară. Complicaţii severe nu a suferit nici o persoană care a fost imunizată, în cele mai multe cazuri fiind frisoane şi febră, care trec în decurs de 1-2 zile. Pe parcurs, urmează ca întregul cadru medical să se vaccineze, iar apoi vor urma şi celelalte pături sociale. Vaccinul împotriva Covid-19 nu este obligatoriu, dar cadrele medicale recomandă administrarea acestuia, pentru a remedia transmiterea şi situaţia epidemiologică din ţară.

Related posts

Primul echipament de ambalare flow pack a fructelor și strugurilor pentru export, lansat la Costești, cu suportul USAID

Albasat

Situația drumurilor din Nisporeni, discutată de mai mulți primari din raion cu conducerea ASD

Albasat

Un tânăr din satul Selişte, raionul Nisporeni s-a infectat cu COVID-19. Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 19 cazuri

Albasat