ALBASAT
Nisporeni Societate

Omagiu lui Mihai Eminescu. Bibliotecarii din Nisporeni au depus flori la bustul marelui poet

Se împlinesc 131 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet Mihai Eminescu. Angajaţii Bibliotecii Publice Raionale Nisporeni au depus flori la bustul geniului literaturii noastre. Din cauza pandemiei de coronavirus puţini oameni au adus omagiu luceafărului poeziei româneşti. În acest an, nu au mai răsunat operele eminesciene la bustul scriitorului, aşa cum se întâmpla în anii precedenţi.

Echipaţi cu mască de protecţie şi păstrând distanţa socială, angajaţii Bibliotecii Publice Raionale Nisporeni l-au omagiat pe poet. Aceştia spun că operele lui Mihai Eminescu au o semnificație deosebită pentru cultura noastră.

 ELIZAVETA TÂMBUR,  DIRECTOAREA BIBLIOTECII PUBLICE RAIONALE NISPORENI: “Astăzi este o zi de comemorare a poetului naţional român, Mihai Eminescu. Se împlinesc 131 de ani de la trecerea în nemurire a acestui mare clasic. Un om care a dus faima poeziei româneşti în lume.Astăzi, eu consider că toată lumea trebuie să-l omagieze, să depună flori la monument, să-şi aducă aminte de opera sa şi să transmită generaţiei viitoare.  Biblioteca Publică Raională Nisporeni în fiecare an organizează activităţi de comemorare a marelui poet în luna ianuarie şi în luna iunie.”

Angajaţii Bibliotecii Publice Raionale Nisporeni au ţinut să le amintească tuturor despre valoarea operei eminesciene.

ZINOVIA POPA, ŞEFA SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL: “Mihai Eminescu este poetul nostru de spirit, poetul nostru naţional. Şi chiar în vremuri grele, când ne confrunăm cu aşa o epidemie, noi lucrătorii bibliotecii nu am putut să lăsăm această dată în umbră.Şi am decis cu puţinii utilizatori pe care îi avem  în ziua de astăzi şi cu lucrătorii noştri să venim să punem câte o floare la monumentul marelui nostru poet naţional. “Versurile: “La steua care a răsărit, e o cale atât de lungă

Că mii de ani i-ar trebui, luminii ca să ajungă.”

Este foarte actual şi în ziua de astăzi. Ne îndeamnă la unitate prin versul:

“Ştefane, Măria ta

Tu la Putna nu mai sta!

Lasă grija schitului

În grija arhimandritului.” 

Pe parcursul acestei zile, la Biblioteca Publică Raională Nisporeni vor răsuna melodii pe versuri eminesciene.

 ZINOVIA POPA, ŞEFA SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL: “Pe parcursul acestei zile, vom pune la calculator când vin utilizatorii ca să cânte cântecele pe versurile lui Mihai Eminescu. Astfel, care vor veni, vor audia aceste melodii, fiindcă în această situaţie noi nu putem organiza, nu ne permite spaţiul, dar utilizatorii, când vor intra în bibliotecă vor audia melodiile marelui poet.”

Mihai Eminescu a fost poet, prozator şi publicist, fiind considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. S-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889, la doar 39 de ani, iar moartea sa a rămas învăluită în mister până în prezent.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO. Versurile lui Mihai Eminescu au fost traduse în peste 60 de limbi.

 

 

 

Related posts

Dosarul furtului de mașini de lux ajunge în instanță

AlbasatTV, Nisporeni

Elevii intră în vacanța de Paști

Albasat

ONG-urile de media condamnă intimidarea unui jurnalist de către un pădurar

Albasat

Leave a Comment