ALBASAT
Actualitate Societate

Parlamentul găzduiește expoziția „Sfatul Țării – file de istorie”

O expoziție de fotografii și documente care prezintă procesul decizional, personalitățile implicate și evenimentele-cheie din perioada de activitate a Sfatului Țării este organizată la Muzeul Parlamentului. Unul dintre documentele importante expuse este Actul din 27 martie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România, prezentat în limba franceză, transmite IPN.

Exponatele oferă o imagine detaliată a activității organului legislativ suprem al Basarabiei din perioada 1917-1918. Printre documentele expuse, unele în original, se regăsesc regulamentul de organizare a alegerilor în Sfatul Țării, liste ale deputaților, procesele-verbale ale ședințelor Biroului de organizare a Sfatului Țării, informații cu privire la alegerea deputaților în Adunarea Constituantă (Populară) a Republicii Moldovenești.

Sunt expuse  registre, proiecte de lege, extrase de corespondență ale Sfatului Țării cu diverse instituții, printre care: telegrame cu ocazia deschiderii și începerii lucrărilor Sfatului Țării, telefonograme adresate Prezidiului Sfatului Țării despre Unirea Basarabiei cu România, solicitările cetățenilor adresate deputaților Sfatului Țării.

Expoziția cu genericul „Sfatul Țării – file de istorie” va fi deschisă vizitatorilor până pe data de 12 iunie.

Related posts

Cursul valutar oficial la 18.06.2022

Albasat

„Зимбру” стартовал с поражения в новом сезоне Национального дивизиона

Albasat

Premier român: Putem acorda Republici Moldova 5 milioane de metri cub de gaz pe zi, dar nu mai mult

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment