ALBASAT
Societate

Pavel Voicu: Circulația pe timp de noapte ar putea fi interzisă

Autoritățile Republicii Moldova ar putea apela la măsuri mult mai drastice pentru a opri răspândirea virusului COVID-19. Ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu anunță că în următoarele zile se va interzice orice ieșire în stradă, decât în cazuri strict necesare, iar circulația pe timp noapte începând cu ora 23 și până la 5 dimineața va fi interzisă, notează IPN.

„Începând cu ziua de astăzi trebuie să avem un act de identitate pentru a ne identifica cine suntem. Trebuie să știm corect unde mergem și atunci când mergem la serviciu, explicăm autorităților că mergem la serviciu, la medic, la farmacie, la magazin după necesitate, în alte cazuri se interzice de a ne afla în spațiul public”, a declarat Pavel Voicu în cadrul emisiuni „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Oficialul anunță că începând cu ziua de azi, dar și pe parcursul zilelor ce urmează, la necesitate, poliția va forța populația să stea în casă.

„Este primul exercițiu. Pe timp de noapte vom veni cu niște restricții de a ne deplasa. Da, este dificil, este foarte mult transport, sunt mulți cetățeni, mai ales municipiul Chișinău este activ și pe timp de noapte. Vom încerca acest exercițiu să-l desfășurăm și azi, și mâine pentru a le explica, chiar pentru ai forța să meargă acasă și să nu să se afle în stradă nemotivat”, a adăugat ministrul de interne.

Ministrul afacerilor interne nu exclude faptul că se vor interzise și deplasările dintr-o localitate în alta.

„Vor fi interzise și deplasările. Îndemn cetățenii noștri să stea acasă izolați și să nu înceapă plimbările dintr-o localitate în alta. Trebuie să ne străduim să avem mai puțin contact ori, dacă mergem la cei dragi, să respectăm acea distanță socială, acea dezinfectare a locului unde ne aflăm”.

Pavel Voicu avertizează că în zilele care urmează forțele de ordine vor aplica amenzi fără a oferi foarte multe explicații.

Related posts

Ион Кику: Выявлено до 250 млн. леев для помощи в сельском хозяйстве

Albasat

Vlad Batrîncea: Blocul ACUM mizează pe Candu și Șor pentru demiterea Guvernului

Albasat

Parlamentul în sesiune extraordinară

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment