ALBASAT
Societate

Pe timp de pandemie spectacolele teatrale s-au mutat la TV și în mediul online

Odată cu sistarea, din cauza pandemiei, a multor activități, au tras cortina și teatrele din țară. Chiar dacă și-au stopat activitatea, teatrele au pus la dispoziția spectatorilor piese înregistrare, difuzându-le la televizor sau în mediul online. Conform deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, activitățile în incinta teatrelor rămân interzise cel puțin până pe 1 august și în aceste condiții teatrele analizează modul în care vor reveni actorii pe scenă.

„Este o vorbă înțeleaptă în popor, care spune că: „Tot răul e spre bine”. Dacă încercăm să vedem latura pozitivă a lucrurilor, atunci nu avem decât să câștigăm și să învățăm câte ceva”, spune directorul Teatrului Național „Eugene Ionesco”, Petru Vutcărău. „Asta încercăm să facem acum – să luăm lucrurile ca pe o lecție și să vedem ce putem face. Ne punem întrebarea: „De ce această pandemie?”, „De ce ruptura între noi și spectator?” și „De putem face ca să recuperăm această pauză, această distanță?”. Bineînțeles că inspirația te duce acolo unde nici nu te așteptai. Încercăm să găsim noi forme de contact cu publicul. Deocamdată este online-ul, dar totuși ne pregătim pentru contactul direct cu spectatorul, deoarece teatrul este o artă vie, știm cu toții. El are nevoie de pulsul spectatorului, de schimb de energii dintre spectatori și actori, de transmiterea de emoții”, a declarat pentru IPN Petru Vutcărău.

Această pauză este pentru gândi asupra rolului teatrului, cum trebuie făcut teatru în continuare . „Poate e nevoie de o schimbare. Și cred că schimbarea, dacă e să o facem, ar trebuie să începem fiecare de la propriul ego. Cred că ne-am distanțat prea mult de natură, ceea ce a creat Dumnezeu pentru noi, oamenii. Și această pandemie, acest virus vine să ne oprească puțin, să ne pună pe gânduri și să ne întrebe: „Ce-i cu voi oamenilor? Cum aveți de gând să existați pe planeta asta?”. Pentru că așa cum a fost până acum, vedem cu toții nu e bine deloc. Și în primul rând suferă planeta din cauza oamenilor”, a notat Petru Vutcărău.

Teatrul „Eugene Ionesco” a lansat un maraton online, care presupune trecerea în revistă a tuturor celor 30 de stagiuni, pe care le bifează anul acesta în septembrie. „Ne-am propus ca cei care ne cunosc mai puțin, cei care ne cunosc un pic sau cei care nu ne cunosc deloc să aibă posibilitatea în perioada de pandemie, online, să vadă o retrospectivă a celor mai reprezentative spectacole pe care le-am avut noi de-a lungul acestor 30 de ani”, spune Petru Vutcărău. Din septembrie, este planificată revenirea la spectacolele cu public, iar până atunci vor încerca să aibă repetiții, pentru că a fost o pauză neașteptat de lungă. Or, actorii, spune directorul teatrului, la fel ca și sportivii, dansatorii, muzicienii, au nevoie de antrenamente, de un ritm continuu de creativitate. Este examinată și posibilitatea organizării spectacolelor în aer liber sau în interior, cu respectarea tuturor cerințelor.

Contactat de IPN, directorul Teatrului Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”, Sandu Grecu, a declarat că ultimul spectacol a fost jucat pe 9 martie. De atunci, repetițiile trecând în regim online, iar în fiecare sfârșit de săptămână fiind difuzate online și spectacole. De asemenea, au fost pregătite decoruri, costume, inclusiv pentru premiera „Revizorul”. Regizorul spune că, dacă vor fi permise repetițiile în sălile de teatru, în aproximativ o lună spectacolul ar putea fi prezentat publicului.

Sandu Grecu a menționat că în situația de pandemie, periderile teatrului depășesc un milion de lei, bani planificați din spectacole, jucate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. Or, o sursă de venit importantă sunt festivalurile și turneele în afara țării. De asemenea, pandemia și închiderea hotarelor a amânat pentru anul viitor pregătirea a două spectacole internaționale, unul care urma să fie montat de un regizor din Federația Rusă, iar altul de un regizor din România. În funcție de restricțiile care vor mai fi, pe parcursul lunii august urmează să fie repetate spectaole mai vechi și deja premiera „Revizorul”. Directorul teatrului spune că se examinează revenirea în sala cu spectatori, cu păstrarea distanței sau improvizarea unei scene în curtea teatrului, în aer liber.

Regizorul mai spune că mizează pe nivelul înalt de cultură al spectatorilor, pe care teatrul vrea să-i protejeze, de altfel, ca și pe actori. Or, jucarea unei piese presupune și contacte mai apropiate în scenă. În opinia sa, de evoluțiile pandemiei în Republica Moldova, în proporție de 50% sunt responsabili cetățenii și de asta și-ar dori mai multă responsabilitatea. „Este vorba despre nivelul de cultură. Și aceasta încă o dată demonstrează că teatrele, învățământul, cultura în general, sunt foarte importante în orice stat. Și statul, orice guvern, orice țară trebuie să înțeleagă că prin cultură putem să devenim un stat civilizat și să izbutim o economie puternică. Din păcate, suntem repetenți la capitolul cultură. În legătură cu această pandemie, vorbeau mulți că omul se va schimba, însă vedem că nu tocmai spre bine. Urma să reflectăm mai mult asupra existenței, să gândim mai profund, mai Dumnezeiește”, a mai spus Sandu Grecu.

Related posts

O companie aeriană reia zborurile spre Moscova din 20 noiembrie

Albasat

Cursul valutar oficial la 25.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Preoți și credincioși au mers pe Drumul Crucii desfășurat la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment