ALBASAT
Fără categorie

Persoanele cu dizabilități de vedere au simulat votul în condițiile noului sistem electoral

Aproximativ 30 de persoane nevăzătoare și slab văzătoare au participat la un seminar de instruire în condițiile noului sistem electoral mixt. Aceștia au exersat procesul de vot la o secție de votare improvizată. Evenimentul a avut loc la Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, transmite IPN.

Nicolae Ciobanu, specialist principal pe probleme sociale, cultură și sport în cadrul Asociației Nevăzătorilor din Moldova, a participat la toate alegerile care s-au organizat în Moldova de la declararea independenței. „Până în anul 2010, am votat cu ajutorul însoțitorului. La alegerile Parlamentare din 28 noiembrie 2010, am votat singur datorită plicului șablon care mi-a permis să identific în mod tactil pe buletinul de vot concurentul electoral pe care doream să-l votez”, a spus Nicolae Ciobanu, menționând că fiecare om trebuie să aibă condiții egale în exercitarea drepturilor, iar „dreptul de a alege este unul foarte important, ca orice om să poată să decidă prin vot ceea ce îi dictează conștiința”.

Și Tatiana Goraș, psiholog în cadrul Liceului cu profil tehnologic pentru persoane cu vederea slabă, pentru prima dată a votat fără ajutorul însoțitorului la alegerile Parlamentare din anul 2010, cu ajutorul sistemului televizat cu circuit închis, care i-a permis mărirea buletinului de vot pe ecranul dispozitivului. „Am avut diverse experiențe de vot, atât pozitive, cât și mai puțin, de exemplu când votam în localitatea natală, de cele mai multe ori când mă prezentam la votare erau situații în care cei din secțiile de votare insistent spuneau: „Ajutați-o, ajutați-o”! În acele momente aveam un disconfort psihologic, eu eram nevoită de fiecare dată să le explic că doresc și pot să votez independent”, a mărturisit tânăra.

Tatiana Goraș consideră că crearea condițiilor în care persoanele cu dizabilități de vedere pot vota independent este importantă și pentru schimbarea mentalității. „Imaginați-vă care este imaginea în public a unei persoane cu dizabilități care este însoțită și ajutată la fiecare pas. Această imagine stârnește milă, compasiune, neputință. Toate aceste emoții și percepții duc la etichetarea în continuare a persoanelor cu dizabilități ca fiind persoane vulnerabile, neputincioase. Votul este o ocazie prin care persoanele cu dizabilități pot demonstra că pot fi independente și capabile să realizeze lucruri fără ajutor dacă sunt create condiții adaptate nevoilor pe care le au” , a mai afirmat psihologul.

Victor Koroli, directorul Asociației „Alianța Infonet”, a menționat că alegerile le permit persoanele cu dizabilități să devină mai vizibile în societate. Important este ca acestea să vină să voteze. Astfel vor demonstra că sunt parte a societății.
În Republica Moldova, la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 a fost pilotat votul cu ajutorul plicului şablon. În alegerile parlamentare din 2014 mai multe secții din Moldova au fost dotate cu plicuri șablon şi lupe.

Related posts

10 ani de impact: Cum a schimbat Incubatorul de Afaceri Nisporeni comunitatea locală

AlbasatTV, Nisporeni

Elevii din Nisporeni, premiați la Concursul Național „Șapte Note Muzicale”

AlbasatTV, Nisporeni

Cerb nobil, găsit împușcat pe un câmp din Călărași

AlbasatTV, Nisporeni

94 de oameni fără acoperiș de-asupra capului sunt găzduiți la centrul din strada Haltei

AlbasatTV, Nisporeni

Mărfuri de contrabandă de un milion de lei, confiscate la Comrat și Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu: Presiunile asupra presei, mai mari ca niciodată

AlbasatTV, Nisporeni

BCS cere moratoriu la majorarea prețurilor la electricitate, gaz și termie

AlbasatTV, Nisporeni

Premiu de 100 000 de euro pentru Maia Sandu

AlbasatTV, Nisporeni

Aproape 1600 de refugiați ucraineni, angajați în Moldova de la începutul războiului

AlbasatTV, Nisporeni

Membrii OCDE în vizită la Judecătoria Ungheni pentru evaluarea justiției

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

Persoanele cu dizabilități de vedere au simulat votul în condițiile noului sistem electoral

Aproximativ 30 de persoane nevăzătoare și slab văzătoare au participat la un seminar de instruire în condițiile noului sistem electoral mixt. Aceștia au exersat procesul de vot la o secție de votare improvizată. Evenimentul a avut loc la Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, transmite IPN.

Nicolae Ciobanu, specialist principal pe probleme sociale, cultură și sport în cadrul Asociației Nevăzătorilor din Moldova, a participat la toate alegerile care s-au organizat în Moldova de la declararea independenței. „Până în anul 2010, am votat cu ajutorul însoțitorului. La alegerile Parlamentare din 28 noiembrie 2010, am votat singur datorită plicului șablon care mi-a permis să identific în mod tactil pe buletinul de vot concurentul electoral pe care doream să-l votez”, a spus Nicolae Ciobanu, menționând că fiecare om trebuie să aibă condiții egale în exercitarea drepturilor, iar „dreptul de a alege este unul foarte important, ca orice om să poată să decidă prin vot ceea ce îi dictează conștiința”.

Și Tatiana Goraș, psiholog în cadrul Liceului cu profil tehnologic pentru persoane cu vederea slabă, pentru prima dată a votat fără ajutorul însoțitorului la alegerile Parlamentare din anul 2010, cu ajutorul sistemului televizat cu circuit închis, care i-a permis mărirea buletinului de vot pe ecranul dispozitivului. „Am avut diverse experiențe de vot, atât pozitive, cât și mai puțin, de exemplu când votam în localitatea natală, de cele mai multe ori când mă prezentam la votare erau situații în care cei din secțiile de votare insistent spuneau: „Ajutați-o, ajutați-o”! În acele momente aveam un disconfort psihologic, eu eram nevoită de fiecare dată să le explic că doresc și pot să votez independent”, a mărturisit tânăra.

Tatiana Goraș consideră că crearea condițiilor în care persoanele cu dizabilități de vedere pot vota independent este importantă și pentru schimbarea mentalității. „Imaginați-vă care este imaginea în public a unei persoane cu dizabilități care este însoțită și ajutată la fiecare pas. Această imagine stârnește milă, compasiune, neputință. Toate aceste emoții și percepții duc la etichetarea în continuare a persoanelor cu dizabilități ca fiind persoane vulnerabile, neputincioase. Votul este o ocazie prin care persoanele cu dizabilități pot demonstra că pot fi independente și capabile să realizeze lucruri fără ajutor dacă sunt create condiții adaptate nevoilor pe care le au” , a mai afirmat psihologul.

Victor Koroli, directorul Asociației „Alianța Infonet”, a menționat că alegerile le permit persoanele cu dizabilități să devină mai vizibile în societate. Important este ca acestea să vină să voteze. Astfel vor demonstra că sunt parte a societății.
În Republica Moldova, la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 a fost pilotat votul cu ajutorul plicului şablon. În alegerile parlamentare din 2014 mai multe secții din Moldova au fost dotate cu plicuri șablon şi lupe.

Urmăreşte-ne şi pe  https://www.albasat.net

Leave a Comment