ALBASAT
Разное

Peter Michalko: UE va urmări dacă instituțiile independente lucrează în modul necesar

Ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, spune că Uniunea Europeană va urmări, dacă instituțiile independente din Republica Moldova lucrează în modul necesar. Șeful Delegației UE susține că subiectul funcționării independente a sistemului justiției și instituțiilor persistă întotdeauna în discuțiile cu liderii de la Chișinău. Afirmațiile au fost făcute în platoul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV.Peterm Michalko susține că pentru reformarea justiției este necesar de întreprins pași rapizi. Potrivit lui, ar fi vorba despre câteva luni. „Trebuie luate decizii despre cum se va face, care va fi sistemul de a începe activitatea respectivă. Aici se are în vedere adoptările legislative. După asta, formarea instrumentelor necesare: evaluarea celor care activează în sistem. Deja vom vedea cât de repede acest lucru se poate mișca, important este să existe progres și să existe perspective clare”, a declarat oficialul european.Peter Michalko spune că în trecut au fost deja depuse eforturi pentru a reforma justiția, însă ele nu au fost sfârșite cu succes. „Noi și atunci am susținut aceste eforturi. Din păcate, nu am putut să oferim atunci suportul bugetar pentru că nu au existat rezultate. Noi vom continua susținerea bazată pe aceste criterii, cu condiții și întotdeauna vom spera că rezultatele vor veni și vom insista ca ele să fie văzute”, a afirmat ambasadorul UE.Șeful Delegației UE la Chișinău spune că vede progrese după ce a fost instaurată noua guvernare. Potrivit lui, există și o voință politică puternică pentru a progresa în schimbările necesare. „Ceea ce noi vedem este voința și pași concreți spre reforma justiției, care este o prioritate, spre îmbunătățirea mediului de afaceri, care este important pentru Republica Moldova pentru a folosi toate șansele oferite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, a afirmat ambasadorul UE.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net

Leave a Comment

Fără categorie

Peter Michalko: UE va urmări dacă instituțiile independente lucrează în modul necesar

Ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, spune că Uniunea Europeană va urmări, dacă instituțiile independente din Republica Moldova lucrează în modul necesar. Șeful Delegației UE susține că subiectul funcționării independente a sistemului justiției și instituțiilor persistă întotdeauna în discuțiile cu liderii de la Chișinău. Afirmațiile au fost făcute în platoul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV.

Peterm Michalko susține că pentru reformarea justiției este necesar de întreprins pași rapizi. Potrivit lui, ar fi vorba despre câteva luni. „Trebuie luate decizii despre cum se va face, care va fi sistemul de a începe activitatea respectivă. Aici se are în vedere adoptările legislative. După asta, formarea instrumentelor necesare: evaluarea celor care activează în sistem. Deja vom vedea cât de repede acest lucru se poate mișca, important este să existe progres și să existe perspective clare”, a declarat oficialul european.

Peter Michalko spune că în trecut au fost deja depuse eforturi pentru a reforma justiția, însă ele nu au fost sfârșite cu succes. „Noi și atunci am susținut aceste eforturi. Din păcate, nu am putut să oferim atunci suportul bugetar pentru că nu au existat rezultate. Noi vom continua susținerea bazată pe aceste criterii, cu condiții și întotdeauna vom spera că rezultatele vor veni și vom insista ca ele să fie văzute”, a afirmat ambasadorul UE.

Șeful Delegației UE la Chișinău spune că vede progrese după ce a fost instaurată noua guvernare. Potrivit lui, există și o voință politică puternică pentru a progresa în schimbările necesare. „Ceea ce noi vedem este voința și pași concreți spre reforma justiției, care este o prioritate, spre îmbunătățirea mediului de afaceri, care este important pentru Republica Moldova pentru a folosi toate șansele oferite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, a afirmat ambasadorul UE.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

Astăzi, la Nisporeni, a avut loc cu succes Turneul Internațional de Lupte Libere, dedicat memoriei lui Andrei Ciorici și antrenorului Boicev Stoian

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Mondială de combatere a SIDA 2023: informare și testare la spitalul raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cântece și poezii pentru unire: 1 decembrie la Liceul Mircea Eliade din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Mircea Geoană: Puterea interioară a românilor din țară și din afară este să îmbrățișăm Ideea Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu: România este iubită aici pentru ceea ce face, dar mai ales pentru ceea ce este

AlbasatTV, Nisporeni

Astăzi este marcată Ziua mondială de combatere a SIDA

AlbasatTV, Nisporeni

Președintele Radei Supreme: Atât Ucraina, cât și Moldova trebuie să fie state membre UE

AlbasatTV, Nisporeni

Emoție și tradiție la Nisporeni: LIVE de 1 decembrie – Ziua Națională a României!

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 01.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

CEC a stabilit data primei ședințe a Consiliului raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment