Ministerul Afacerilor Interne va mobiliza zilnic, în perioada 4–8 februarie, între 2 300 și 2 400 de angajați din structurile sale – inclusiv polițiști de patrulare, salvatori și pompieri – și aproximativ 650 de unități de transport, pentru a interveni acolo unde condițiile meteo prognozate vor crea riscuri, transmite IPN.
Coordonarea acțiunilor a avut loc în cadrul unei ședințe convocate de Centrul Național de Management al Crizelor pe 3 februarie.
Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General de Carabinieri vor patrula drumurile pentru a acorda sprijin participanților la trafic. Drumarii au pregătit peste 12.000 de tone de material antiderapant și au mobilizat 460 de utilaje pentru intervenții.
Dacă situația o va impune, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională vor interveni pe segmentele cele mai afectate sau periculoase, sprijinind autoritățile locale pentru a menține accesul la obiectivele critice și protecția populației.
De asemenea, 270 de echipe de asistență medicală urgentă sunt pregătite să activeze în regim 24/24.
Operatorul sistemului de transport a mobilizat 58 de angajați operativi și 15 unități de transport, iar operatorii sistemelor de distribuție au activat până la 90 de echipe de intervenție, cu aproximativ 240 de angajați, la nivel național.
Meteorologii prognozează, în perioada 4–8 februarie, fluctuații ale temperaturilor, alternând valori pozitive și negative, cu risc sporit de precipitații și formare a poleiului.


