ALBASAT
Actualitate

Profesorii vor începe anul școlar cu salarii mai mari

Hotărârea Guvernului privind majorarea salariului cadrelor didactice a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 265-273 din 28 iulie 2017.

Potrivit acesteia, salariile lunare ale cadrelor didactice, începând cu 1 septembrie 2017, vor fi majorate cu 11,3%.

Hotârârea a fost luată ca urmare a prevederii din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, unde este stabilit modul de reexaminare a salariilor cadrelor didactice pe măsura creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia națională pentru anul gestionar față de salariul mediu al profesorilor din învățământul real atins în trimestrul IV al anului precedent, care, conform BNS, în 2016 a constituit 5032,8 lei.

În același timp, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2017 este de 5600 lei.

Totodată, în Hotărârea Guvernului sunt și unele modificări de ordin tehnic, cum ar fi substituirea noțiunii venituri colectate cu mijloace speciale etc.

Punerea în practică a prevederii ce ține de majorarea salariului profesorilor doar pentru 3 luni ale anului 2017 va necesita mijloace financiare estimate în sumă de 94 mil.lei.

Notă: Guvernul a decis majorarea salariului profesorilor în ședința din 19 iulie curent.

 

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

 

Related posts

Energocom inițiază procedura de achiziție a gazelor naturale

AlbasatTV, Nisporeni

Krasnoselski: Tirasolul nu va împiedica locuitorii regiunii cu pașapoarte moldovenești să voteze la prezidențiale și referendum

AlbasatTV, Nisporeni

Europarlamentarul român Rareș Bogdan, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment